Menu
in

Vîntu, reţinut pentru ameninţări şi şantaj

Controversatul om de afaceri, Sorin Ovidiu Vîntu, este acuzat de
ameninţare şi şantaj la adresa managerului Realitatea TV, Sebastian
Ghiţă. SOV a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru
şantaj şi ameninţare. Vîntu i-ar fi cerut lui Sebastian Ghiţă 150.000 de
euro şi l-ar fi ameninţat cu moartea pe Ghiţă.

 

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi reprezentantul său în Consiliul de
Administraţie al Realitatea Media S.A., Ion Ilie Cezar, au fost reţinuţi joi,
21 aprilie, de procurorii Parchetului General sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de şantaj, într-un dosar în care urmărirea penală a fost dispusă,
informează Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV, a depus plângere penală, la
începutul lunii, împotriva lui Vîntu, pentru ameninţare şi şantaj. "Din
probele administrate până la acest moment procesual, a rezultat că, în
perioada martie – aprilie 2011, sub ameninţarea denunţării unilaterale a unui
contract de consultanţă şi management, Vîntu Sorin Ovidiu a pretins părţii
vătămate suma de 150.000 euro. în situaţia neconformării acestei cerinţe,
partea vătămată ar fi pierdut sume importante de bani", a comunicat
Ministerul Public, precizând că actele de ameninţare şi constrângere au fost
întreprinse atât personal, cât şi prin intermediul lui Ion Ilie Cezar, care la
rândul său urma să obţină un folos injust.
Anchetatorii susţin că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi recurs la ameninţări cu
moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia
temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de
protecţie.
În înregistarea apărută pe internet, Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi spus lui
Sebastian Ghiţă că "discutăm acum ca între doi băieţi, un golan bătrân şi
unul tânăr. ţi-am dat două lecţii. Te-ai bazat pe forţă, ţi-am arătat că mă p..
pe tine cu forţa ta. (…) ţi-ar putea şuierat gloanţele pe la urechi. Mă refer la
propriu".

Prin în flagrant

Potrivit www.realitatea.net, care citează surse judiciare, omul de afaceri
Sorin Ovidiu Vîntu ar fi fost reţinut ca urmare a unui flagrant realizat de
Parchetul Înalţii Curţi. Ion Ilie Cezar ar fi fost prins în flagrant, joi, 21
aprilie, în timp ce lua 150.000 de euro de la Alexandru Iacobescu,
reprezentantul Asesoft în C.A. al Realitatea Media S.A. Sorin Ovidiu Vântu
a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, urmând să fie prezentat judecătorilor
cu propunere de arestare preventivă.

"Din înregistrare nu rezultă aspecte de şantaj"

Sorin Ovidiu Vîntu nu poate fi acuzat de şantaj, ci cel mult de ameninţare,
spune avocatul Alice Drăghici. Aceasta susţine că înregistrarea care conţine
o presupusă discuţie dintre Vîntu şi Sebastian Ghiţă nu a fost făcută publică
de acesta din urmă, ci de persoane din Parchetul General.
"Şantajul e sancţionat de la 6 luni la 5 ani. Depăşeşte abia cu un an bariera
minimă care permite arestarea preventivă de 4 ani. Ameninţarea nu poate
face obiect al luării măsurii arestării preventive. Pedeapsa e mai mică, 3
luni-un an sau amendă. Din înregistrare nu rezultă aspecte de şantaj. Partea
vătămată nu-şi permite să facă publice probe din dosar. Sursa e chiar
Parchetul General. Înregistrarea e autorizată, altfel nu era luată ca proba în
dosarul de urmărire penală", a declarat, pentru Realitatea TV, avocatul Alice
Drăghici.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version