Menu
in

Vrei să lucrezi ca director la ministerul diasporei? Iată locurile vacante și ce condiții trebuie să îndeplinești

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de conducere vacante de director – direcţia juridică şi proiecte pentru comunităţi, şef serviciu – serviciul juridic reglementare, şef serviciu – serviciul programe, proiecte diaspora şi comunităţi istorice din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • director – direcţia juridică şi proiecte pentru comunităţi:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice, specializarea drept;
    • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.
  • şef serviciu – serviciul juridic reglementare:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice, specializarea drept;
    • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.
  • şef serviciu – serviciul programe, proiecte diaspora şi comunităţi istorice:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
    • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 26 noiembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 10 decembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copia actului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul administrativ.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version