Menu
in

ARI Roma / Românii i-au dat cadou un brad primarului Alemanno

În capitala Italiei vor fi plantaţi 1000 de puieţi de pin negru, aduşi direct din România. Iniţiativa, care aparţine Asociaţiei Românilor din Italia (ARI) se intitulează “Împreună pentru a ne cunoaşte mai bine plantând copaci”.  Propunerea ARI va fi sprijinită şi de Primăria Romei. Fabio De Lillo, consilier al primarului Gianni Alemanno pentru Politici Ambientale şi Protecţia Animalelor, a anunţat că reprezentanţii administraţiei locale au început deja să caute zona cea mai potrivită pentru plantarea pinilor.

Primul care a primit drept cadou un brad românesc a fost chiar primarul Gianni Alemanno. “Duminică (5 decembrie n.red.) i-am trimis un pin lui Gianni Alemanno, prin intermediul Ramonei Bădescu, consiliera primarului”, ne-a spus Eugen Terteleac, preşedintele ARI. Alţi 200 de puieţi au fost distribuiţi membrilor Asociaţiei, în cadrul spectacolului “Impreună pentru a ne cunoaşte mai bine” organizat la Roma pe 5 decembrie.

Este vorba de un gest simbolic- au precizat organizatorii, prin care se doreşte “amplificarea zonelor verzi din marile oraşe italiene, pentru a îmbunătăţi viaţa tuturor cetăţenilor, deci şi a românilor”. Pentru a duce la bun sfârşit iniţiativa, dintre speciile prezente pe teritoriul României, a fost ales un tip de pin care se poate adapta cel mai bine condiţiilor oferite de solul italian.

Organizatorii speră ca proiectul să se poată repeta anual, în jurul datei de 1 decembrie, Ziua Naţională a României. “Transportarea pinilor a implicat multe sacrificii, dar la urmă am reuşit să-i aducem la Roma”, ne-a spus Eugen Terteleac, preşedintele ARI. “Plantând copacii, arătăm că mulţi dintre români vor să prindă rădăcini în Italia”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version