Menu
in

Bari, prezență diplomatică românească la ”Fiera del Levante”

În data de 08 august 2018, la invitația dlui. Alessandro Ambrosi, președintele Ente Nuova Fiera del Levante, dna. Lucreția Tănase, consul general, și Ion-Mihai Știrbu, viceconsul, au participat la deschiderea celei de-a 82-a ediții a „Fiera del Levante”, eveniment ce a avut loc în Bari.

Evenimentul a început cu discursul primarului orașului Bari, dl. Antonio Decaro, care a precizat faptul că, „Fiera del Levante” a fost întotdeauna un concentrat al energiei, pasiunii și identității pulieze și că este al doilea târg expozițional din Italia după cel din Milano.

La eveniment au participat peste 500 de invitați, printre care, dl. Michele Emiliano, guvernator de Bari, dl. Pasquale Casillo, președintele Fiera del Levante, dl. Alessandro Ambrosi, președintele camerei de comerț din Bari și președintele de la Ente Nuova Fiera del Levante și compania de management Fiera, dna. Marilisa Magno, prefect de Bari, dl. Domenico De Bartolomeo, președintele Confindustria, parlamentari din Puglia, primari din teritoriu, autorități militare locale, religioase și economice, precum și ambasadori, consuli generali și înalți reprezentanți ai autorităților din regiune.

Invitat special, prim-ministrul Republicii Italia, dl. Giuseppe Conte a vorbit despre economia, dezvoltarea și următoarele acțiuni ale guvernului „de simplificare birocratică a sistemelor informatice anticorupție.

Peste 600 de expozanți vor fi găzduiți în pavilioanele și în zonele exterioare ale Fiera del Levante: de la autoturisme la servicii, design interior până la mobilier de grădină, meșteșuguri și  construcții. În perioada 8-16 septembrie, vor fi organizate peste 200 de evenimente, cu o atenție specială acordată antreprenorialului tinerilor, inovațiilor tehnologice, sectorului terțiar, meșteșugurilor, alimentelor și vinurilor. Vor exista, de asemenea, spații dedicate promovării turismului în Puglia și, bineînțeles, inovării și noilor tehnologii.

La data de 10 septembrie 2018, cea de a treia zi a târgului expozițional „Fiera del Levante ediția 82”, dna. Lucreția Tănase, consul general, și Ion-Mihai Știrbu, viceconsul, au participat la invitația dl. Massimo Salmone, consul onorific al Olandei, la evenimentul „Turismo 4.0” unde invitat special a fost dl. Gian Marco Centinaio, Ministrul Agriculturii și Turismului, care a declarat că, în acest moment, agricultura din Puglia este importantă pentru țară și că rolul ministerului este acela de a valorifica, dar și de a proteja această activitate, menționând de asemenea importanța schimbării zilei nelucrătoare, cea de duminică în zi lucrătoare pentru obiectivele și magazinele de specialitate, având în vedere că ne aflăm într-o zona turistică.             La eveniment au participat peste 150 de persoane, printre care, dl. Michele Emiliano, guvernator de Bari, dl. Antonio Decaro, primar al orașului Bari, dl. Pasquale Casillo, președintele Fiera del Levante și alți reprezentanți ai autorităților italiene.

După terminarea evenimentului, consulul general al României la Bari, Lucreția Tănase, a deschis lucrările seminarului dedicat țării noastre ”Paese Romania”, iar consilierul economic al B.P.C.E. Roma, Norina Boru, a ilustrat avantajele competitive ale României și stadiul relațiilor comerciale bilaterale, în cadrul unei prezentări intitulate ”România – o alegere strategică”. Reprezentanții companiilor italiene prezente au avut de asemenea oportunitatea de a afla informații specifice sau sectoriale, în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri.

Standul României (”Country Desk Romania”) a făcut parte din pavilionul dedicat internaționalizării, organizat la inițiativa Departamentului de Dezvoltare din cadrul Regiunii Puglia, în care au fost prezenți consilierii economici ai ambasadelor sau reprezentanții camerelor de comerț bilaterale. Companiile italiene care și-au manifestat interesul față de oportunitățile oferite de România activează în sectoarele: utilaje pentru construcții, infrastructură și agricultură, producție de vinuri biologice și sectorul alimentar.

După prezentarea seminarului, dna. Lucreția Tănase, consul general, și Ion-Mihai Știrbu, viceconsul, au participat la evenimentul organizat în memoria marelui scriitor din regiunea Puglia, Peppino Patroni Griffi, prin prezentarea cărții, „Peppino naturale e strafottente”, o culegere de articole scrise de către marele scriitor în perioada 1963 – 1974 și a filmului de scurt metraj despre viața scriitorului.

La eveniment au participat peste 100 de persoane, consuli onorifici, reprezentanți ai autorităților italiene și o serie de oameni de cultură din provincia Puglia.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version