in

”Curcubeul prieteniei”- Ziua Internațională a copilului, sărbătorită la Roma

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor sâmbătă 2 iunie a avut loc la Roma a doua ediție a evenimentului „Curcubeul prieteniei ” – L’arcobaleno dell’amicizia „. Organizat de către Asociația Alianța Românilor, filiala Roma (preşedinte Mihaela Taranciuc ), Parohia Santa Rita (priore Pietro Bellini), Comunitatea Sant’Egidio Tor Bella Monaca (referent Alessia Pesaresi) în colaborare cu Asociația Ziua Unirii Spoleto (preşedinte Ramona Mihai), Asociația Dacia (preşedinte Vitalie Ciobanu), Asociația italoromână Ulpia Traiana Romana (preşedinte Alexandru Neacşu) şi Comitatul Roma Capitale (Preşedinte Jaime Trujillo Jimmy) acest eveniment s-a vrut o mare aniversare a copilului din cartierele periferice ale Romei indiferent de naționalitate .

Ca fiecare eveniment ce se respectă s-a deschis cu imnul național al țării gazdă, imn cântat de Jasmine Butnariu (voce), acompaniată la vioară de către Fabrizio Ricu. Moment emoționant cu siguranță văzând toți copiii cu mâna la inimă în timpul intonării imnului! Şi atunci îți dai seama că se simt italieni, simt că aparțin acestui popor, țării unde s-au născut şi crescut, dar păstrând rădăcinile patriei mamă.

Ne-au încântat pe rând cu măiestria lor dansând, cântând sau spunând poezii copiii Jasmine, Denisa, Delia, Ana Maria, Andrei,Ilaria, Daria, Valentin (România); Sentila(Albania); grupul Cursului de limbă română coordonat de doamna profesoară Mocanu Mirela – cu dansul tradițional „Paparudele”; dansatorii Sara şi Diego aparținând Şcolii de dans „Andrea Jara” (Perú); grupul de balerine al Şcolii de dans „Progetto Stile Urban ADS”(Italia).

Invitatul surpriză a fost Alessandro Pirolli, tânăr artist lansat de către programul tv „Te lascio una canzone „(Iți las un cântec” ) condus de către Antonela Clerici. Alessandro are deja la activ multe concerte, două CD-uri cu piese proprii şi cover, parteciparea în juriul Sanremo junior, etc.

O atmosferă de sărbătoare, o adevărată zi de naştere realizată cu succes de organizatori, copii şi părinți, cu sprijinul animatorilor agenției Starparty Animazione ce au adus în mijlocul oamenilor personaje mult îndrăgite de către copii: Elsa şi Spiderman.

Dulciuri şi jucării, cărți în limba română oferite de partenerul media Dacia TV, Televiziunea românilor de pretutindeni prin proiectul „Te caută o carte”; cărți în italiană şi română prin intermediul librăriei on line LibroM; produse pentru sănătate şi îngrijire aduse de sponsorul LifeCare toate au întregit tabloul acestui eveniment.

Mulțumiri speciale sponsorului principal PlugOn societate softuri şi programe de telefonie mobilă. Uniți în diversitate, piese ale aceluiaşi puzzle, copiii au dat încă o dată un bun exemplu de prietenie între popoare! Râsete cristaline de copil, lacrimi de emoție a celor mari au însoțit cele 50 de baloane ce şi-au luat zborul purtând în înaltul cerului speranțele şi gândurile bune a celor prezenți!

Lăcrămioara Maricica Niță, Roma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Îngrijitoare, menajere, bone. Categoriile de încadrare contractuală a lucrătorilor domestici din Italia

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici: ”E o minciună afirmația că statul doreşte să confişte sumele care trec de 2.000 de euro”