in

Daniel Tecu, FADERE: ”Vom cere Președintelui României dizolvarea Parlamentului”

Suntem profund îngrijorați de atitudinea disprețuitoare pe care Parlamentarii Români o au față de românii din diaspora manifestată și ieri prin respingerea inițiativei legislative lansate de Deputatul Eugen Tomac privind votul prin corespondență.

Parlamentarii ar trebui să țină cont de îndemnurile Prim-Ministrului, Domnul Victor Ponta, și de recomandările Președintelui României ales, Domnul Klaus Iohannis, să modifice legea electorală 370/2004 și să pregătească o formă de vot care să poată permite oricărui român să voteze.

De aceea, cerem Parlamentului României să treacă imediat la discuțiile pe tema legii votului prin corespondență. Cerem de asemenea inițierea unui proiect de lege pentru votului electronic.

Nu vrem să se mai repete evenimentele din 2 și 16 noiembrie 2014, iar pentru a evita acest lucru trebuie să se înceapă imediat dezbaterile legate de Legea votului prin corespondență și cel electronic. Considerăm că ambele forme de vot sunt benefice pentru toți românii, indiferent unde locuiesc.

Dacă actualul Parlament al României va continua să refuze dicutiile pe marginea Proiectului de Lege a Votului prin Corespondență, vom fi nevoiți să cerem Președintelui României, Domnul Klaus Iohannis, dizolvarea acestuia. Cred că aceasta este datoria domnilor Parlamentari, să creeze cadrul legal pentru respectarea drepturilor constituționale, unul dintre acestea fiind dreptul de a vota. A declarat Daniel Tecu, președinte FADERE, Federația asociațiilor de români din Europa.

Presa FADERE
Federația asociațiilor de români din Europa.


”Lista rușinii”: Deputați din comisia pentru românii din străinătate, absenți de la discuțiile votului prin corespondență


Adrian Chifu: ”Parlamentul trebuie dizolvat de noul preşedinte sau golit de DNA”


Votul prin corespondenţă, RESPINS. Aşa au răspuns parlamentarii milioanelor de români din diaspora care au fost „umiliți” la ultimele alegeri prezidențiale


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Adrian Chifu: ”Parlamentul trebuie dizolvat de noul preşedinte sau golit de DNA”

Weekend plin de evenimente în comunitatea românilor din Rimini şi Imola