in

N-o să-ți vină să crezi! Vezi cine a fost numit preşedinte la Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Italia

Uniunea Artiștilor Plastici din România și-a deschis pentru prima dată o filială în afara țării, respectiv în Italia.

Președinte al noii filiale UAP – Italia a fost desemnat Leontin Cojocea (cunoscut până acum pentru activitatea ca președinte CASCRI – Centrul de Asistență și Servicii a Cetățenilor Români în Italia), se arată într-un document semnat de Traian Mârza (foto), președintele Uniunii.

Leontin Cojocea a fost împuternicit ”să reprezinte interesele Uniunii în relația de parteneriat public și privat în Italia. Domnia sa va încheia acte în numele Uniunii Artiștilor Plastici cu administrația publică și instituțiile statului din Italia. Reprezintă interesele artiștilor și ai Uniunii, în relația cu statul italian și asociațiile profesionale de profil din întreaga Italie. Prin prezenta este împuternicit să reprezinte Uniunea din poziția de Presedinte al Uniunii Artiștilor Plastici UAP – Italia”, se scrie în documentul trimis la redacție.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Metoda ”capcană pentru bani”: Atac la bancomate, arestate două românce la Palermo

Infractorul cu ciocanul, atacatorul din tren, a fost arestat. Iată fotografia monstrului