Menu
in

Premieră în Lombardia: Placă în memoria soldaţilor români deţinuţi la Pizzighetone

Mare succes pentru ceremonia de sâmbătă 21 mai de la Pizzighettone în memoria soldaţilor transilvăneni deţinuţi pe timpul Primului Război Mondial în localitatea din provincia Cremona.

Aşa cum prevedea programul dorit de Dl. Marco Baratto, coordonator al Grupului de Lucru italo-român pentru celebrarea Marelui Război şi Unificării României la Consulatul general al României, dimineaţa a început la cimitirul din localitate unde preotul din Pizzighettone a spus o rugăciune în memoria căzuţilor îngropaţi, iar după acest moment religios s-a procedat la ţinerea unui minut de reculegere şi s-a depus o coroană de flori.

La finalul ceremoniei religioase, autorităţile prezente s-au dus la Muzeul delle Mura (Muzeul Zidurilor) din Pizzighettone pentru inaugurarea expoziţiei „Românii şi Marele Război”.

Expoziţia a fost îngrijită de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Venezia, de Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, de Arhiva Naţională a României şi de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind patronată de Ambasada României din Republica Italiană şi de Consulatul General al României la Milano.

Inaugurarea expoziţiei a fost încredinţată Com. Emanuele Bettini, preşedinte al Institutului pentru Istoria Risorgimentului din Cremona şi Lodi.

După acest moment a fost descoperită, lângă vechile închisori militare, o placă în memoria soldaţilor transilvăneni care pe timpul primului conflict mondial au fost repartizaţi în această tabără de detenţie.

Este vorba de prima placă oficială din Lombardia în memoria acestora soldaţi. Pe timpul acestei ceremonii, foarte sugestivă, au intervenit consulul general de la Milano, George Miloşan, dl. Marco Baratto şi dl. Gianfranco Gambarelli, în calitatea sa de director al Muzeului Zidurilor din Pizzighettone.

Este vorba de prima placă oficială inaugurată în memoria soldaţilor transilvăneni dispusă în Lombardia.

În intenţia promotorilor, printre care Dl. Baratto, este prima dintr-o lungă serie. Un mod concret pentru a marca şi în mod vizual comemorarea soldaţilor transilvăneni morţi în Lombardia pe timpul primului conflict mondial.

Mulţumiti sincere sunt transmise şi asociaţiei comunităţii româneşti din Cremona, Orizzonti Latini, care a susţinut această iniţiativă. Mulţumiri Primăriei din Pizzighettone, Grupului de Voluntari Mura şi Institutului pentru Istoria Risorgimentului – Cremona Lodi.


Citiți și:

Salvați soldatul George! Căzut în Italia în Primul Război, planul pentru repatrierea osemintelor unui erou român

Din 10.000 de români morți în Italia în Primul Război Mondial, UNUL se poate întoarce acasă. Să-l ajutăm!

Comemorare a soldaţilor transilvăneni căzuţi în luptă, înmormântaţi la Codogno (Lodi)

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version