in

ADIO Italia!!! 470.000 de pensionari italieni au emigrat

Italia nu este o ţară pentru tineri, pentru care şomajul este extrem de ridicat, dar nici pentru bătrâni: aproape jumătate de milion de italieni au ales să îşi petreacă pensia în străinătate. În Italia condiţiile de viaţă sunt dificile pentru cei cu venituri mai modeste. România nu este printre ţările spre care se îndreaptă pensionarii italieni, aşa cum este în schimb vecina noastră Bulgaria.

Să schimbi clima, panorama, să-ţi vezi pensia valorând mai mult „în mod miraculos”, datorită puterii de cumpărare diferită din străinătate, şi să trăieşti ca un rege. Este visul multor pensionari care se adresează agenţiei Nuova Vita pentru a începe o călătorie care le-ar putea schimba în mod radical existenţa.

„Cu o mie de euro pensie lunar se trăieşte bine în Bulgaria şi Portugalia – spune la Adnkronos Carlo Quipotti, de 43 de ani, fondatorul agenţiei din Altavilla Vicentina -, în timp ce în Spania e mai bine să ai 1.300. Deşi Canarele sunt relativ mai costisitoare, acestea sunt cele mai răvnite, datorită climei”.

Nu este simplu să laşi totul dintr-odată, din acest motiv agenţia pregăteşte „vacanţa-atelier”. Cu o cheltuială de la 400 la 900 de euro de persoană pe săptămână şi în funcţie de destinaţie se poate „testa ţara”, trăind într-o „casă a destinaţiei alese cu ajutorul unui colaborator al agenţiei care vă va ajuta să descoperiţi avantajele şi dezavantajele vieţii într-o altă ţară”.

Dacă experienţa este plăcută, „dacă vă îndrăgostiţi”, explică Quipotti, atunci „sunteţi gata de mutare”. Şi aici intră în joc agenţia care ajută cu toate procedurile birocratice. De la noua rezidenţă la transferarea pensiei şi a contului bancar, de la cod fiscal la căutarea unei locuinţe de cumpărat sau închiriat, până la conectarea la noile utilităţi. Costul? Pentru single 1.200, cuplu 1.400, în Bulgaria, 1.600 de unul singur şi 1.800 în doi pentru alte ţări.

Medici, avocaţi, dar şi funcţionari şi muncitori, visul este acelaşi pentru toţi: să trăiască mai bine cu propria pensie. Valoarea medie anuală pro capite a pensiilor este de 17.040 de euro şi Inps, potrivit datelor oficiale, trimite în străinătate 470.000 de plăţi.

„Să trăieşti în Bulgaria e cu o treime mai ieftin decât în Italia – explică – gândiţi-vă că am mers să mâncăm la cel mai bun restaurant din oraş patru persoane şi costul a fost de 30 de euro, 8 euro de fiecare. Când emigrează clienţii mei îşi pot permite să meargă să mănânce în oraş mult mai des, îşi acordă acele mici luxuri pe care la noi nu şi le puteau permite”.

Tiziano, vicentin de 61 de ani cu o pensie de 1.200 de euro, va merge anul viitor pe Lanzarote, în insulele Canare, cu soţia Maria Luisa. „Sunt locuri foarte frumoase cu o climă minunată – spune la Adnkronos -, nu este nevoie de încălzire iarna şi vara nu este necesar aerul condiţionat fiindcă e ventilată. Se trăieşte cu mult mai puţin faţă de Italia, de exemplu pentru închirierea unei case trebuind 300, maxim 400 de euro”. De ceva vreme face „mici călătorii la fiecare două luni”, pentru „a mă obişnui cu schimbarea” fiindcă „ştiţi, la vârsta mea nu e ca şi cum ai emigra de tânăr”.

Pensionare la 75 de ani

Pensionarii de acum încă se pot bucura de un trai liniştit, în ciuda reducerii veniturilor. Pentru tinerii de azi din Italia, situaţia este mult mai gravă, aşa încât se vorbeşte de vârste de pensionare şi de 76 de ani! INPS, Institutul Naţional de Previdenţă Socială, a demarat o campanie de informare a mii de italieni, cu plicuri portocalii, prin care se comunică cât vor câştiga atunci când vor ieşi la pensie, informaţii care se pot accesa şi online, prin programul “La Mia Pensione INPS” direct pe site-ul INPS.

Potrivit acestui program, mulţi tineri de azi care au început să muncească mai târziu şi au muncit în posturi precare sau intermitente, au multe şanse să iasă la pensie la 75 de ani, pentru a cumula anii necesari de contribuţii. Pentru tinerii născuţi în 1980, estimarea este de pensionare la 76 ani şi 4 luni.


Citește și:

Imigranţii plătesc pensia la 620.000 de italieni: 10 miliarde de euro într-un an

Raport ISTAT îngrijorător: şomajul străinilor în Italia s-a dublat

Disperare printre tinerii italieni: 90% cred că e NECESAR să plece din Peninsulă

Se întoarce roata: tot mai multe italience vor să lucreze ca îngrijitoare

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Noul primar al Londrei, Sadiq Khan: «Nu cred că românii, sau orice altă comunitate, ar trebui să-şi abandoneze specificitatea lor etnică»

Vrei cetăţenia italiană? Trebuie să ai multă răbdare: peste 200.000 de cereri în aşteptare