in

Asalt la o tabăra de romi din Torino, şase condamnări pentru rasism

Pedepse grele pentru autorii raidului împotriva taberei de romi din Continassa, la Torino. Violenţă născută ca urmare a unui denunţ privind un viol care nu a avut loc niciodată.

„Să curăţăm Continassa”. Acesta a fost strigătul de bătălie al celor care, pe 10 decembrie 2011, au luat cu asalt o tabără din Torino unde locuiau 50 de romi români, au ars rulotele şi ruinele unei case, i-au constrâns pe locuitori să fugă şi au blocat intrarea pentru a-i împiedica pe pompieri să stingă flăcările.

A fost violenţă agravată de ură rasială, a decis pe 14 iulie tribunalul din Torino, condamnând şase persoane, inculpate pentru incendiere, ultraj şi împiedicarea operaţiunilor de salvare, la pedepse între 3 şi 6 ani şi jumătate de detenţie. Pedepse mai severe, în câteva cazuri, faţă de cele solicitate de procurori.

Acel raid a luat naştere pe timpul unei manifestaţii împotriva taberei de romi din Continassa din cartierul Vallette, organizată după ce o fată italiană de 16 ani din cartier a denunţat că a fost violată de doi ţigani români. Acuzaţii false, inventate de fată, după cum a mărturisit apoi anchetatorilor, pentru a-şi acoperi primul raport sexual cu iubitul. Dar în cartier s-a organizat o manifestaţie contra romilor, care a degenerat în violenţe de stradă. Un grup violent, circa o sută de persoane, majoritatea ultraşi de la galeria Juventus, s-a desprins de manifestaţie şi s-a dus în tabăra abuzivă din Continassa.

Pe 14 iulie, judecătorul i-a condamnat pe şase dintre autorii raidului: Luca Olica, Guido di Vito, Raffele Giordano, Giuseppe Fico, Rocco Facchino şi Davide Moscatiello. Despăgubiri de 15.000 de euro pentru părţile vătămate şi 3.000 de euro pentru asociaţiile care s-au constituit părţi civile.


„L-am făcut să deschidă singur portofelul”. Borghezio le va plăti despăgubiri romilor pentru insulte

Borghezio: “Roma pute, imigranţii îşi aduc mizeria de acasă”

VIDEO/ Borghezio: „Modele padane, nu românce!”

Noi insulte leghiste contra ministrului Integrării, Cecile Kyenge. “Întoarce-te în Congo, tâmpito”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brescia, iese din discotecă şi cade de la 10 metri

Suntem egali cu chinezii la numărul de firme în Italia. În total, străinii au peste 500.000