Menu
in

Berlusconi a ieșit din spital: ”A fost o încercare grea, poate cea mai dificilă a vieţii mele”

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, internat de la 3 septembrie din cauza unei infecţii pulmonare grave cauzate de COVID-19, a ieşit luni din Spitalul San Raffaele din Milano, relatează AFP şi DPA. „A fost o încercare grea, însă graţie cerului şi medicilor de la San Raffaele, am trecut peste ea. A fost poate cea mai dificilă încercare a vieţii mele”, a afirmat Berlusconi într-o scurtă declaraţie acordată presei din faţa spitalului.

„În orice caz, pot să spun cu mândrie că am scăpat şi de data asta, a spus el, exprimându-şi totodată solidaritatea cu alte victime ale COVID-19 şi cu rudele acestora.

„Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape”, a mai declarat fostul prim-ministru, îmbrăcat la costum şi deplasându-se fără ajutor, dar având o voce uşor răguşită.

„Primele trei zile au fost foarte grele. COVID-19 este o boală gravă şi extrem de periculoasă”, a adăugat el, cerându-le tuturor să respecte regulile sanitare.

Conform agenţiei italiene de ştiri ANSA, politicianul conservator ar urma să mai stea în izolare acasă până când se va recupera complet în urma infectării cu coronavirus.

Berlusconi, care va împlini 84 de ani la 29 septembrie, a anunţat la 2 septembrie că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Trei dintre copiii săi şi noua sa iubită au fost de asemenea testaţi pozitiv în zilele care au urmat.

Fostul premier a fost spitalizat în calitate de „pacient din grupa de risc, din cauza vârstei şi a vechilor sale boli”, între care şi probleme cu inima, pentru care a avut nevoie de o intervenţie pe cord deschis, a explicat profesorul Alberto Zangrillo, şeful departamentului de reanimare de la Spitalul San Raffaele şi care l-a ţinut sub supraveghere personal pe magnatul media.

Externarea sa vine în ultimele zile ale campaniei electorale pentru alegerile regionale şi locale de la 20 şi 21 septembrie, la care a luat parte din izolare, sunând la diferite evenimente ale formaţiunii sale politice. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version