Menu
in

Bonus: 500 de euro pentru italienii de 18 ani, înclusiv cetățenii UE, tinerii extracomunitari sunt discriminaţi

500 de euro pentru cei care împlinesc 18 ani de cheltuit la expoziţii, teatre şi alte evenimente culturale. Sunt pe cale să sosească, dar nu pentru toţi. Fiii de imigranţi vor sărbători împlinirea vârstei de intrare în lumea adulţilor, însă fără cadouri din partea statului.

Aşa-numitul „bonus cultură” este prevăzut de ultima lege a bugetului şi pe 13 aprilie premierul Matteo Renzi, pe timpul sesiunii #Matteorisponde de pe Facebook, a anunţat că ”va exista în fiecare an, nu e ceva numai pentru 2016”.

Problema este că cei 500 de euro îi vor primi numai ”cetăţenii italieni sau ai altor ţări UE” care împlinesc 18 ani. Legea stabilităţii i-a eliminat pe tinerii cu cetăţenie din afara UE, fără nicio concesie pentru cei crescuţi sau poate chiar născuţi în Italia.

”Este o discriminare foarte gravă, una dintre multele pe care noi italienii şi italiencele cu permis de şedere care am crescut în Italia trebuie să le suferim”, denunţă Rete G2 Seconde Generazioni.”Este şi mai gravă fiindcă excluderea are loc în domeniul culturii, un mediu care ar trebui să-i privească pe toţi cetăţenii unei ţări şi în special pe cetăţenii cei mai tineri, aşa cum ne-au învăţat să gândim tocmai în şcolile italiene, şcolile noastre, pe care noi toţi le-am frecventat sau le frecventăm”.

”Cerem Parlamentului nostru să intervină cât mai curând pentru a îndepărta această discriminare cu o foarte gravă valoare simbolică şi pentru a evita viitoare apeluri ale tinerilor „Italiani col permesso di soggiorno” în mod drept indignaţi. În plus – încheie Rete G2 – solicităm Parlamentului să se ocupe cât mai curând de modificarea legii privind cetăţenia, mama tuturor discriminărilor faţă de fiii imigraţiei, prin intermediul votării în Senat a Reformei, un text în mod just deschis şi actual”.

Elvio Pasca


Citiți și:

Bonus bebè, se pot depune cererile: până la 160 de euro lunar timp de trei ani

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version