in

Catania, copil român răpit, tatăl lăsat într-o baltă de sânge: „Dacă vrei să-ți vezi fiul, ne dai 3.000 de euro”

Carabinierii din Catania au arestat în flagrant doi români, Adrian Muti de 32 de ani și Valentin Gabriel Nica, de 23 (foto), acuzați de răpire în scop de extorsiune, vătămare corporală și distrugere.

Marți 20 februarie seara, în jurul orei 21:00, la 112 un român a cerut ajutor, anunțând că doi conaționali i-au răpit copilul, în Via Amerigo Vespucci în Catania. Imediat la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție. Bărbatul a povestit că se afla în mașină cu fiul său de cinci ani, circulând în zona pieței San Giuseppe La Rena, când un vehicul Ape, cu trei persoane la bord, l-a obligat să se oprească. Unul dintre cei din vehicul a deschis ușa mașinii și l-a smuls pe copil.

Răpitorul i-a strigat tatălui: „Dacă vrei să-l mai vezi, trebuie să-mi dai înapoi 3000 de euro”.

Tatăl a încercat să-și recupereze fiul, dar a fost bătut de răpitori, fiind lăsat într-o baltă de sânge. Înainte de a pleca, răpitorii au stropit mașina cu benzină și i-au dat foc.

Polițiștii au descins într-o clădire abandonată, unde l-au găsit pe unul dintre răpitori, de 23 de ani, Valentin Gabriel Nica. Acesta i-a dus pe polițiști și la complicele de 32 de ani. Intervenția forțelor de ordine i-a împiedicat pe răpitori să găsească o ascunzătoare pentru copil, astfel că minorul a fost abandonat în Via San Giuseppe La Rena, lângă o tabără de romi, unde a fost găsit de unchiul său.

La baza conflictului ar fi o istorie de cămătărie. Motivele care i-ar fi determinat pe răpitori la acest gest ar fi o datorie de 2.000 de euro, pe care tatăl copilului a contractat-o, într-un moment de mare nevoie, în decembrie anul trecut. Ar fi trebuit să dea în ianuarie 3.000 de euro, datoria plus dobânda acumulată  din urmă ar fi pretins de la victimă suma totală de 3 000 de euro, inclusiv dobânda acumulată.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prins la Gorizia și arestat: poliția italiană surprinsă, câtă marfă furată întră într-o furgonetă

RUȘINOS! Doi parlamentari ai diasporei, prinși cu minciuna: ”Informațiile sunt neconforme și denotă nestăpânirea legii”