Menu
in

Cine îl cunoaște? E internat la un spital din Roma, dar nu își amintește nimic despre trecutul său

Asociația Alianța Românilor ne-a trimis un mail la redacție prin care ne solicită să aducem la cunoștința cititorilor noștri cazul unui bărbat, internat la un spital din Roma, care suferă de amnezie selectivă, nu vorbește, scoate doar câteva sunete de neînțeles. Se pare însă că bărbatul înțelege când i se vorbește românește, spune câteva cuvinte, dar nu știe să spună dacă e cetățean român sau de altă naționalitate.

”Asociația Alianța Românilor a fost contactată de către Comunitatea Sant’Egidio Roma, cu care colaborăm şi la alte cazuri sociale, și ne-a prezentat acest caz. În luna august 2018 a fost găsit în împrejurimile spitalului Policlinico Casilino un cetățean de naționalitate „necunoscută” . A fost internat la urgențe (Holding Area Obi) unde se află şi în prezent. Spitalul a luat legătura cu poliția (carabinieri) pentru identificarea acestuia dându-i-se totodată şi un nume fictiv, „Igor”. Din păcate (sau din fericire) identificarea nu a fost posibilă deoarece în Uniunea Europeană nu este schedat. La rândul lor, personalul serviciului de asistență socială au contactat consulatele mai multor țări (Rusia, România, Bulgaria şi Albania) fără un rezultat deoarece li s-a comunicat că, fără un nume şi o dată de naştere nu poate fi identificat. „Igor” suferă de amnezie selectivă, are probleme neurologice, nu poate vorbi ( scoate sunete guturale sau silabe ), uneori devine agresiv,iar la cap prezintă două cicatrici ce duc cu gândul la o agresiune . Vârsta aproximativă este de 40 de ani. Reprezentanții spitalului cer ajutorul pentru identificare nemaiputând prelungi şederea acestuia în unitatea spitalicească.”

Alianța Românilor a cerut ajutorul Ambasadei României la Roma, care însă nu a putut oferi nicio informație. ”Referitor la solicitarea dvs. dorim să vă informăm că o identificare, din partea autorităților române competente, a persoanei respective, nu se poate face pe baza unei fotografii. Avem nevoie cel puțin de un nume, prenume și data nașterii”, au răspuns reprezentanții Secției Consulare de la Roma.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version