Şcoala, locul de naştere al naţiunii

În ultimul timp în Italia e dezbătută intens problema acordării cetăţeniei italiene fiilor de imigranţi. Ius sanguinis sau ius soli? „Să te naşti în Italia şi să nu devii italian e o absurditate şi o nebunie”, a afirmat Preşedintele Napolitano, îndemnând Parlamentul să rezolve problema.

Cetăţenia, acordată actualmente în virtutea lui ius sanguinis, presupune condamnarea copiilor de imigranţi – născuţi în Italia, cu studii în Italia şi care sunt efectiv italieni – la un şir de inconvenienţe şi la un drum birocratic lung şi umilitor pentru obţinerea cetăţeniei.

Dar. Dacă fiilor de imigranţi li s-ar acorda cetăţenia conform ius soli, în mod automat, faptul ar putea presupune că unii copii de imigranţi vor deveni cetăţeni fără a îndeplini condiţiile necesare pentru aceasta. În ce ar consta aceste condiţii, în opinia observatorilor italieni? Cunoaşterea limbii italiene, a istoriei şi a culturii Italiei, o educaţie civică de standard european, cunoştinţe ştiinţifice moderne.

Iată de ce fundaţia „Giovanni Agnelli” (Agnelli a fondat FIAT-ul) a publicat în ziarul „La Stampa” din 23 februarie propunerea ca acordarea cetăţeniei italiene fiilor de imigranţi să fie condiţionată de un singur lucru: frecventarea şcolii publice italiene. Pentru că anume şcoala este locul şi este mecanismul integrării sociale a fiilor de imigranţi. Şi anume şcoala, în cei 150 de ani ai Italiei, i-a forjat pe italieni.

Aşadar, şcoala. Şcoala este fundamentul naţiunii. Şi vă întreb, dragi compatrioţi, de ce există în Republica Moldova atâtea şcoli ne-româneşti? Cum vrem noi să-i integrăm în societate pe absolvenţii acestor şcoli?

Cu toată stima pe care o am pentru etniile conlocuitoare, copiii lor ar trebui să înveţe la şcoală în limba română. Iar câteva ore săptămânale suplimentare de studiere a limbilor şi culturilor minorităţilor ar asigura măsura cuvenită de respect european pentru drepturile acestor minorităţi. Nu zic să se facă lucrul acesta în grabă, în aşa fel încât să putem fi învinuiţi de asimilarea forţată a minorităţilor etnice. Nu, pentru „naţionalizarea” şcolii vom avea nevoie de mai mulţi ani şi de mai multe etape. Important e să gândim un proiect şi să pornim a-l realiza.

Deci, şcoala! Nu moralizările neruşinate pe care le fac moldovenii la adresa ruşilor: „Vai, trăieşti în Moldova de-atâta vreme şi nu ştii moldoveneşte!” Nu ştiu. Şi au dreptate să nu ştie. Dar noi nu putem accepta lucrul acesta, pentru că, parafrazându-l pe Giorgio Napolitano, să te naşti, să trăieşti în Moldova, să ai cetăţenia Moldovei şi să nu ştii limba română – e o absurditate şi o nebunie.

Victor Druţă