in

Crește numărul deceselor de Covid în Italia, explicația oferită de autorități

În Italia, s-au înregistrat 78 de noi decese într-o singură zi, o creștere față de ziua anterioară, când au fost înregistrate 56. Totalul deceselor a ajuns sâmbătă la 34.301, iar cel al infectărilor la 236.651 (346 în ultima zi).

Explicația pentru creșterea la 78 de decese se află în comunicatul Protecției Civile: de vineri până sîmbătă (12-13 iunie) au fost de fapt 55 de decese, la care s-au adăugat alte 23 de decese comunicate de Regiunea Lazio care nu fuseseră luate în calcul, referitoare la lunile martie și aprilie.

În Lombardia, cea mai afectată Regiune, numărul infecțiilor nou descoperite a crescut cu 210, totalul ajungând la 91.414.

Provincia cea mai afectată este Bergamo, cu 13.766 de cazuri.

Giorgio Gori, primarul din Bergamo, a ales Twitter pentru a lansa un nou atac împotriva felului în care sunt gestionate datele oficiale privind bolnavii și decesele cauzate de COVID-19 în regiunea Lombardia.

La protest s-a asociat şi deputatul PD din Bergamo, Maurizio Martina: „Regiunea Lombardia trebuie să furnizeze cu mai multă transparenţă numărul deceselor și cel al vindecărilor pentru fiecare teritoriu în parte”, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Primul tweet: «Am citit că, ieri, în Lombardia, au existat 32 de decese cauzate de COVID. Cu toate acestea, nu se știe unde, în ce provincie, deoarece Regiunea nu mai comunică datele defalcate. Din momentul în care am raportat că decesele reale au fost mult mai multe decât cele „oficiale”, aceasta a secretizat datele pe provincii. Nu mai sunt comunicate nici măcar datele persoanelor vindecate, chiar dacă ar fi important să se înțeleagă că în prezent există mai puțini oameni bolnavi. Sper ca noul director general Marco Trivelli să înceapă de aici, de la date și de la transparență. Adaug că nu ne mai sunt comunicate, pentru fiecare municipalitate în parte, nici datele persoanelor rezultate pozitive la COVID».

Regiunea a răspuns imediat printr-un comunicat în care subliniază că afirmațiile „nu sunt adevărate” și, mai ales, că nu au „niciun fundament”. Potrivit consiliului regiunii Lombardia, „difuzarea datelor privind Coronavirusul de către regiune autorităților medicale și mass-mediei nu s-a schimbat și continuă să fie aceeași. A susţine, pentru a alimenta controversele politice și fără niciun feedback veridic, că Regiunea a „secretizat” datele nu îi onorează pe cei care reprezintă instituțiile».

Cu toate acestea, deja din martie, primarul din Bergamo a denunțat lacunele din comunicarea oficială a datelor, vorbind despre „multe persoane care au murit de coronavirus, în special în căminele de bătrâni, dar și de persoane care s-au stins în propriile case, toate aceste decese nefiind comunicate oficial”.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din Italia vor fi în continuare izolați dacă intră în România. NU SE REIAU ZBORURILE

Șoferul român care și-a exterminat familia în Italia vrea să-și îngroape morții în România