Menu
in

Cutremur în Sicilia, fără să cauzeze pagube, însă a creat panică. ”Mulţi oameni au ieşit în stradă de frică”

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 a avut loc în largul Siciliei, fără să cauzeze pagube, însă a creat panică în oraşele cele mai apropiate, scrie presa italiană.

Potrivit Institutului Naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), cutremurul, a cărui magnitudine a fost revizuită în scădere de la 4,6 la 4,4, a avut loc în mare marţi, la ora 21.12 GMT (23.12, ora României), la câţiva kilometri de coasta de est a Siciliei, la o adâncime de 30 de kilometri.

„Pompierii efectuează verificări, din precauţie. Lipsa unor cereri de salvare a fost confirmată, iar controale sunt în curs în oraş, pentru a se verifica existenţa unor pagube uşoare la două imobile”, au anunţat pe Twitter pompierii din Ragusa, un oraş situat în estul Siciliei.

Preşedintele regiunii Sicilia Nello Musumeci a anunţat că nicio persoană nu a fost rănită, potrivit agenţiei italiene de ştiri Agi. Primarul din Siracusa, Francesco Italia, a anunţat că „mulţi oameni au ieşit în stradă de frică”, potrivit agenţiei de știri..

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version