in

Descoperire macabră la Frosinone: canalizare blocată de un făt aruncat în WC de o româncă de 20 de ani

Fătul a fost găsit pe 9 noiembrie dimineața în apropierea unor locuințe din Frosinone, regiunea Lazio.

Muncitorul chemat să desfunde conductele unei canalizări a descoperit că acestea erau blocate de un pachet, însă nu a realizat că era vorba de un făt uman, deja dezvoltat și cu lungimea de circa 20 de centimetri, și l-a aruncat pe jos. Ploaia, spălând mizeria, a scos la iveală ce era înăuntru.

La fața locului au intervenit carabinierii și criminaliștii care, analizând locul găsirii, au identificat imediat apartamentele în care putea fi aruncat fătul în canalizare. Atenția investigatorilor s-a concentrat pe locuința unui cuplu de români, în care au fost găsite medicamente de obicei utilizate pentru avorturi ilegale, practicate în afara circuitului sanitar.

În același apartament a fost găsit și un bilet de programare la un cabinet ginecologic din Frosinone care întărește ipoteza că românca, de 20 de ani, a avut recent o sarcină.

Fătul, pus sub sechestru la morga spitalului din Frosinone, va fi supus verificărilor medico-legale, atât pentru a se înțelege cauzele avortului cât și pentru efectuarea testelor ADN necesare pentru identificarea certă a părinților.

Procurorii au în vedere ipoteza unei întreruperi voluntare a sarcinii fără asistență medicală, care se pedepsește cu detenție de până la 6 luni, dar și inducerea avortului, faptă care se pedepsește cu până la 3 ani de închisoare.

CITEȘTE ȘI:

Descoperire incredibilă în cazul româncei moarte după ce a născut: carabinierii au găsit un al doilea făt decedat

Îngrijitoare româncă la Siena, a născut şi a aruncat copilul la gunoi

Pisa, copil român de trei ani răpit noaptea din gară: părinții adormiseră

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Începe campania în Diaspora. Viorel Badea: «Iată de ce trebuie să fiu reales senator»

Orbassano, biserică pentru credincioșii români: ”Va fi în stilul mănăstirilor din zona Moldovei”