Menu
in

Două zboruri noi de pe 28 martie de la Milano, prețul biletelor începe de la 5 lei

Blue Air anunță deschiderea zborurilor dintre București și Milano Linate, dar și din Cluj-Napoca spre Milano Linate, vechiul aeroport din Milano care se află fix în ”buricul târgului”. Timp de decenii, Linate a fost principalul aeroport din Milano până la deschiderea aeroportului Milano Malpensa în 1998.

Linate a rămas însă operațional și continuă să fie operațional pentru un număr limitat de zboruri, fiind considerat un aeroport de „lux” pentru că e situat chiar în centru. Malpensa este la 55 km de gara Milano Centrale, tot la 55 km se află și aeroportul Bergamo, în timp ce Linate este la doar 7 km de gară, iar Domul din Milano, adevăratul centru al orașului este la fix 8 km).

În consecință, aici aterizează doar companii aeriene „legacy” cum ar fi Air France, SAS, British Airways, KLM și Lufthansa. Blue Air, alături de Easyjet, fiind singurele companii low-cost care aterizează pe acest aeroport premium.

Zborurile București – Milano Linate vor începe de pe 28 martie 2021 și vor fi operate de 4 ori pe săptămână până pe 30 aprilie, iar începând cu 1 mai, va fi câte un zbor pe zi.

Zborurile Cluj-Napoca – Milano Linate vor începe de pe 1 iunie 2021 și vor fi operate de 2 ori pe săptămână. În acest moment, sunt încărcate biletele până pe data de 30 octombrie 2021. Prețul biletelor începe de la nu mai puțin de 5 lei (dacă ai Blue Benefits) sau 9,99 euro (pe sens) dacă nu ai și poți să schimbi o dată ziua în mod gratuit.

În acest moment, Italia se află pe lista galbenă a României (test PCR + carantină), dar cei vaccinați complet și cei care au fost bolnavi în ultimele 90 zile pot intra în România fară nici o restricție. În sens opus, se poate intra în Italia cu un test PCR.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version