Menu
in

Ionel Arsene nu pleacă din Italia, judecătorii AU RESPINS cererea de extrădare

Ionel Arsene nu va fi extrădat din Italia. Magistrații italieni au respins cererea autorităților din România de a-l extrăda pe fostul șef al CJ Neamț, Ionel Arsene, potrivit surselor „Adevărul”. Decizia nu este una definitivă, fiind luată în primă instanța.

Ionel Arsene nu va fi extrădat din Italia

Ionel Arsene a fost condamnat pe 10 martie, definitiv, la 6 ani și 8 luni de închisoare, însă a părăsit România înainte ca sentința să fie anunțată. A fost dat în urmărire internațională.

S-a predat la Bari

Ionel Arsene s-a predat la Bari în 27 martie. El a sosit la poliţie însoţit de avocaţi.

Arsene este condamnat definitiv la 6 ani şi 8 luni de închisoare. El a fost acuzat că a luat bani pentru a interveni în 2013 la conducerea ANI pentru a îndepărta din funcţie un rival politic.

„Aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul”, se spune în decizia Curţii de Apel Braşov.

De asemenea, lui Arsene îi sunt interzise o serie de drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, sau de a exercita atribuţii de conducere în cadrul vreunui partid, formaţiune sau alianţă politică din România.

Mai multe detalii: Ionel Arsene s-a predat în Italia. Îl așteaptă ani grei de închisoare în România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version