in

Istat: în Italia tot mai mulți pensionari, o țară tot mai îmbătrânită

Italia țară de funcționari și pensionari, cu șapte tineri din zece care încă stau acasă cu părinții și cu clase sociale care ”explodează”. Este nemilosul portret al Peninsulei realizat de ISTAT în raportul anual.

ISTAT trasează o nouă hartă socio-economică a Italiei, împărțind țara în nouă grupuri pe baza venitului, diplomei de studii, cetățeniei și fără a ține cont astfel numai de profesie, ca în clasamentele tradiționale.

Cele două subansamble cele mai numeroase sunt ale ”familiilor de funcționari”, aparținând categoriei celor înstăriți (4,6 milioane de familii cu un total de 12,2 milioane de persoane) și ale ”familiilor muncitorilor pensionați”, categorie cu venit mediu (5,8 milioane de familii cu un total de 10,5 milioane de persoane).

Potrivit ISTAT, grupul cel mai dezavantajat din punct de vedere economic este cel al ”familiilor cu venit redus cu străini” (1,8 milioane de familii cu 4,7 milioane de persoane), urmează ”familiile cu venit redus cu numai italieni” (1,9 milioane de familii care cuprind 8,3 milioane de subiecți), mai puțin numeroasele ”familii tradiționale ale provinciei” și grupul care cuprinde ”bătrâni singuri și tineri șomeri”.

La venit mediu sunt calculate în afara familiilor de muncitori pensionați, cele de ”tineri muncitori” (2,9 milioane de familii cu 6,2 milioane de persoane).

În aria înstăriților, ISTAT introduce în afara ”familiilor funcționarilor”, cele etichetate cu ”pensii de argint” (2,4 milioane de familii cu 5,2 milioane de persoane).

Primul loc pe podiumul celor mai bogați revine ”clasei conducătoare” (1,8 milioane de familii, echivalentul a 4,6 milioane de persoane).

Aproape șapte tineri din zece trăiesc încă în familia de origine. ISTAT explică faptul că în 2016 procentul celor între 15 și 34 de ani care stăteau în casa părinților a fost de 68,1%, corespondentul a 8,6 milioane de indivizi.

Cheltuiala pentru consumul familiilor bogate, din ”clasa conducătoare”, este mai mult decât dublă față de cea a nucleelor de pe ultima treaptă a piramidei desenată de ISTAT, adică ”familiile cu venit redus cu străini”. Institutul relevă pentru primele cheltuieli lunare de 3.810 euro, față de 1.697 în categoria cea mai defavorizată din punct de vedere economic. O capacitate de cheltuială redusă înseamnă și mai puține oportunități.

”În ciuda unei mai mari participări la sistemul de educație a noilor generații ale grupurilor dezavantajate față de cele mai în vârstă, diferențele sunt încă semnificative”, notează ISTAT. Iată că ”tinerii cu profesii calificate sunt 7,4% în familiile cu venituri joase cu străini și 63,1% în clasa conducătoare”. Fracturile care caracterizează țara sunt confirmate: ”persistă dualismul teritorial: în Sud sunt mai prezente grupurile sociale mai puțin avute”. De cealaltă parte, explică Raportul, ”capacitatea de redistribuire a intervenției publice din Italia este una dintre cele mai reduse din Europa”.

Familii fără locuri de muncă

În Italia în 2016 se numărau circa 3.590.000 de familii fără venituri din muncă, adică în care nu există angajați sau pensionați din muncă. Este vorba de 13,9% din total, cu un procent mai ridicat care se înregistrează în Sud (22,2%). Este vorba de familii fără venituri din muncă care trăiesc datorită unor diferite rente, închirieri sau ajutoare sociale. În 2008 aceste familii erau 3.172.000, 13,2% din total.

O țară tot mai îmbătrânită

La 1 ianuarie 2017, cota de indivizi de la 65 de ani în sus a ajuns la 22%, plasând Italia pe nivelul cel mai înalt în Uniunea Europeană și ”printre cele cu cea mai ridicată îmbătrânire din lume”. Cu aceste date Italia depășește Germania care ani de zile s-a plasat la vârful clasamentului european ca procent de persoane de la 65 de ani în sus în cadrul populației totale. Sunt 13,5 milioane de italieni care au peste 65 de ani. 4,1 milioane au peste 80 de ani.

Străinii

Sunt 5 milioane de străini rezidenți în Italia la 1 ianuarie 2017 și trăiesc cu precădere în Centru-Nord. Colectivitatea română este de departe cea mai numeroasă (aproape 23% dintre străinii din Italia); urmează cetățenii albanezi (9,3%) și cei marocani (8,7%). În 2016 creșterea numărului de străini rezidenți a fost însă foarte modestă, 2.500 în plus față de anul anterior: adică – explică institutul de statistică – se datorează în special creșterii numărului persoanelor care obțin cetățenia (178.000 în 2015). Dintre acestea, aproape 20% sunt albanezi și peste 18% marocani.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cesano Maderno, tânăr român de 19 ani, dispărut de acasă de două zile. Mama cere ajutorul comunității

Catania, bătaie la discotecă, intervenție în masă a polițiștilor, trei români arestați