in

Italia a raportat CEL MAI REDUS NUMĂR de decese din 9 martie

Bilanţul zilnic al deceselor în urma pandemiei de COVID-19 în Italia a scăzut la 153 sâmbătă, cel mai redus din 9 martie, în comparaţie cu 242 în ziua precedentă, a anunţat Protecţia Civilă italiană, în timp ce numărul total al noilor cazuri este de 875, în creştere faţă de 789, raportate vineri, potrivit Reuters.

Totalul deceselor înregistrate de la debutul epidemiei la 21 februarie se ridică la 31.763, potrivit agenţiei, al treilea cel mai grav bilanţ din lume după Statele Unite şi Marea Britanie.

Numărul cazurilor confirmate a ajuns la 224.760, al cincilea cel mai mare bilanţ de îmbolnăviri la nivel global după cel al Statelor Unite, Spaniei, Marii Britanii şi Rusiei.

Numărul ”bolnavilor activi” a scăzut la 70.187 de la 72.070 în ziua precedentă.

Sâmbătă, 775 de persoane erau internate la terapie intensivă, în scădere faţă de 808 raportate vineri, menţinându-se tendinţa descrescătoare din ultima vreme. Dintre persoanele infectate, 122.810 au fost declarate vindecate faţă de 120.205 cu o zi înainte.

Agenţia a anunţat că 1,9 milioane de persoane au fost testate până acum pentru COVID-19 faţă de 1,859 milioane raportate joi, din totalul populaţiei de 60 de milioane.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/austria-va-redeschide-complet-granitele-cu-republica-ceha-slovacia-si-ungaria-incepand-cu-15-iunie/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Zeci de românce, exploatate de o italiancă, o îngrijitoare a acceptat să vorbească: ”Am făcut o cădere nervoasă, am căzut într-o depresie”

Restaurantele din Italia se redeschid. Chelnerii vor lua temperatura clienților și se vor spăla pe mâini înainte să aducă comanda