in

Italia aprobă vaccinul Johnson & Johnson! EMA a anunțat „o posibilă legătură” între vaccinarea cu acest ser și apariția unor cheaguri de sânge

Italia a anunţat că aprobă vaccinul Johnson & Johnson împotriva COVID-19, considerat „sigur”, şi că îl recomandă persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, relatează Agerpres.

Anunţul a fost făcut la scurt timp după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a dat undă verde acestui ser, considerând favorabil raportul dintre beneficiu şi risc.

În decizia luată marţi, autoritatea de reglementare europeană a estimat că cheagurile de sânge care apar la câteva persoane vaccinate ar trebui să fie listate ca efect secundar „foarte rar” al acestui vaccin.

Prin urmare, Italia a decis că vaccinul SUA ar trebui considerat „definitiv sigur”, au făcut cunoscut autorităţile sanitare într-un comunicat.

„Ar trebui să fie administrat, de preferinţă, persoanelor de peste 60 de ani”, precum şi persoanelor cu risc în faţa virusului, au adăugat autorităţile.

Aceleaşi reguli au fost adoptate în Italia pentru vaccinul grupului suedezo-britanic AstraZeneca, a cărui administrare a provocat, de asemenea, cazuri de cheaguri de sânge.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
vaccinuri ue

Agenția UE pentru Medicamente: «Posibilă legătură între vaccinarea cu Johnson & Johnson și cazurile foarte rare de cheaguri de sânge»

Șoferii profesioniști români vor trebui înscriși într-un registru electronic, ce va conține certificatele CPI și CPC