Menu
in

Guvernul de la Roma aruncă 3 miliarde de euro în gaura neagră Alitalia și pregătește naționalizarea companiei

Guvernul italian va injecta cel puţin trei miliarde de euro în Alitalia, a anunţat joi Ministerul Industriei, pregătind planul pentru naţionalizarea companiei aeriene care se confruntă cu dificultăţi financiare, transmite Reuters, potrivit Agepres.

Autorităţile de la Roma se pregătesc să reia controlul operatorului aerian, după 11 ani de conducere privată dificilă şi trei încercări eşuate de restructurare. Guvernul a fost forţat să anuleze planificata vânzare a companiei aeriene deoarece problemele Alitalia au fost exacerbate de măsurile adoptate pentru a ţine sub control pandemia de coronavirus (COVID-19), care au devastat industria aeriană.

Din primul pachet de stimulare a economiei, în valoare de 25 miliarde de euro, Guvernul a alocat 500 milioane de euro pentru întregul sector aerian, majoritatea banilor mergând către Alitalia. „Intenţia Executivului nu este să facem o altă salvare. Obiectivul nostru este să relansăm operatorul aerian”, a afirmat ministrul Industriei, Stefano Patuanelli.

Miercuri, Ministerul Muncii a aprobat plasarea a 6.622 de angajaţi ai Alitalia în schema de şomaj temporar, până în octombrie. Patuanelli a declarat că autorităţile de la Roma vor face tot posibilul pentru protejarea celor 11.132 de locuri de muncă de la Alitalia.

Săptămâna aceasta, operatorul aerian a suspendat zborul său direct zilnic între Roma şi New York până la finalul acestei luni, acesta fiind singura cursă aeriană pe distanţă lungă care încă era operaţională.

Noua Alitalia va continua să opereze cu actuala flotă (sub 100 de aeronave), „dar va trebui să fim pregătiţi să adăugăm noi avioane”, a declarat ministrul Industriei. Acesta a adăugat că Executivul ia în considerare extinderea diviziei cargo.

În 2017, Alitalia a fost plasată sub administrare specială după ce salariaţii au respins un plan de restructurare ce viza reducerea efectivelor şi a salariilor. Compania supravieţuieşte datorită creditelor acordate de statul italian, care totalizează 1,3 miliarde de euro.

De-a lungul timpului, Alitalia a fost o adevărată gaură neagră. În ianuarie 2020, se punea la cal un nou plan de salvare, după ce în în ultimii ani a înregistrat pierderi uriașe, de circa 300 milioane de euro pe an, bani plătiți mereu de contribuabilul italian.

Înainte de criză, la fiecare pasager transportat, Alitalia pierdea 15 euro, potrivit investireoggi.it. De multă vreme zboară pe banii contribuabilului italian, fiind o companie nereformată, cu personal mai mult decât necesar, care încasează salarii uriașe.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.net/stiri-uk/marea-britanie-va-inregistra-in-2020-cea-mai-grava-recesiune-din-istorie-previziunea-bancii-angliei/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version