Menu
in

Vrei să pleci din Italia, dar ai casă luată cu credit? Vezi câte luni poți să mai stai până să îți fie luată de bancă

Banca va putea lua și vinde imobilul unui cetățean care nu își plătește creditul ipotecar fără a trece pe la Tribunal, însă va fi obligată să opereze cu mai mare transparență. Acestea sunt liniile directoare ale Decretului Legislativ 72/2016 în vigoare de la 1 noiembrie 2016 și care adoptă directivele comunitare (2014/17/UE) în materie de împrumuturi garantate de ipotecă. La această situație nu se ajunge doar în urma unei singure rate neplătite sau plătită cu întârziere, ci după 18 rate lunare neachitate.

Împrumut ipotecar: drepturile băncii

Noutatea cea mai importantă în favoarea băncii este așa-numita ”clauză antiinsolvență”. Aceasta constă în stingerea debitului prin preluarea și eventuala vânzare a imobilului înscris pe numele împrumutatului din partea băncii fără a se adresa Tribunalului pentru executare forțată. La această situație nu se ajunge doar în urma unei singure rate neplătite sau plătită cu întârziere, ci după 18 rate lunare neachitate. Cele două părți, oricum, trebuie să fie de acord și să semneze această clauză. Împrumutatul va avea dreptul la eventuala parte excedentă dintre valoarea imobilului (expertizat de un terț independent) și valoarea reziduală a debitului. De exemplu, dacă pentru a termina plata împrumutului mai lipsesc 100.000 de euro și imobilul valorează 150.000, împrumutatul primește 50.000 și banca păstrează imobilul. Dacă această clauză este inclusă în contract, împrumutatul va avea dreptul la asistența unui consultant pentru a-i evalua convenabilitatea.

Împrumut ipotecar: drepturile clienților

Clientul care dorește să contracteze un împrumut ipotecar are dreptul, în primul rând, să fie informat de intermediarul financiar sau de creditor în mod corect, clar, comprensibil și neînșelător privind conținutul ofertei propuse și clauzele contractului. Intermediarul sau finanțatorul va trebui să facă acest lucru prin intermediul unui nou prospect european standardizat. Viitorul împrumutat va avea astfel șapte zile la dispoziție pentru a compara diferitele oferte de pe piață și evalua mai bine angajamentul pe care și-l asumă în fața finanțatorului. Intermediarul, în plus, este obligat la maximă transparență privind datele sale personale, relațiile contractuale cu finanțatorii pentru care lucrează și compensațiile primite.

De partea sa, clientul va trebui să prezinte toate instrumentele necesare pentru ca banca să poată evalua dacă poate într-adevăr să-și respecte angajamentul. Dacă împrumutul este garantat de ipotecă, creditorul va trebui să evalueze imobilul clientului prin intermediul unor standarde de încredere, chiar și atunci când expertiza este încredințată unor terți independenți de părțile contractuale.

Clientul are dreptul și la un serviciu de consultanță gratuită pentru a aprofunda în mod clar convenabilitatea ofertei pe baza obiectivelor sale, necesităților și posibilităților. Acest serviciu cuprinde și intervenția unui expert pentru estimarea valorii imobilului. Expertul este ales de părți împreună sau, dacă nu există un acord, de Președintele Tribunalului competent.

Banca nu va putea finanța mai mult de 80% din valoarea imobilului supus ipotecii, în caz contrar contractul devine nul.

În fine, clientul poate converti în valută națională o finanțare obținută în valută străină, în urma plății unui comision. Operațiunea poate fi efectuată când variația ratei de schimb este de cel puțin 20% față de momentul încheierii contractului, comunicarea acestei modificări fiind în sarcina finanțatorului.

CITEȘTE ȘI:

Cât timp pot circula cu numere străine în Italia? Răspunde avocatul

Proceduri simplificate pentru călătoria în străinătate a cetățenilor români minori. Iată noutățile

Ai lucrat în străinătate și îţi lipsesc ani de vechime pentru a căpăta o pensie în ţară? Vei putea să îţi cumperi diferența

Lucrezi la negru și te simți exploatat? Iată ce trebuie să faci

Italia: cum se obține și cine are dreptul la scutirea de ”ticket sanitario”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version