Menu
in

Italia, crimă între adolescenți, o fată de doar 15 ani, injunghiată de prietenul ei, de aceeași vârstă

Sfârșit tragic pentru o fată de 15 ani, în Italia. Chiara Gualzetti a dispărut de acasă duminică, iar luni după-amiază, copila a fost găsită moartă, înjunghiată, la marginea unei păduri din Monteveglio, Bologna, la mai puțin de un kilometru de casă. Câteva ore mai târziu, prietenul Chiarei, tot minor, a mărturisit crima.

Pentru părinții fetei, speranțele că fiica lor va fi găsită în viață, au fost spulberate luni, la 4 după-amiază. A doua rundă de căutări începuse de nici o oră când, sub un soare arzător, trupul ei firav a fost găsit într-un tufiș, pe vârful unui deal din parcul regional Abația din Monteveglio, pe dealurile bologneze. Chiara era acolo, la câteva sute de metri de casa ei, unde tatăl ei Vincenzo și mama Giusi o așteptau cu sufletul la gură de mai bine de 24 de ore.

Plecase duminică la 9 dimineața și de atunci nu dăduse nicio veste. La începutul după-amiezii, părinții alarmați au sunat la carabinieri, imediat fiind declanșată o amplă operațiune de căutare, la care au participat pompieri, voluntari și polițiști cu câini de urmă.

Nu se știe cât timp a zăcut Chiara acolo, fără viață, mai ales că zona respectivă este plină de oameni, mai ales în weekend, care urcă pe deal în căutare de aer proaspăt.

Potrivit corriere.it, citat de observatornews.ro, trupul neînsufleţit al adolescentei era la marginea unei păduri. Avea răni înjunghiate în gât și piept și multe vânătăi, ca și cum fata de 15 ani ar fi fost bătută.

Primele suspiciuni ale anchetatorilor s-au concentrat pe o întâlnire pe care Chiara a avut-o duminică dimineață cu un prieten, un băiat italian de aceeași vârstă cu ea, cu care se întâlnea de ceva vreme. De altfel, familia fetei îl cunoștea. Știa că este un prieten, nimic mai mult. Când Chiara a dispărut duminică, polițiștii au aflat că minorul se afla printre ultimele persoane cu care s-a întâlnit adolescenta. Luat la întrebări, băiatul ar fi încercat să devieze suspiciunile, spunând că fata trebuia să se întâlnească cu cineva pe care l-a cunoscut pe social media. Doar că verificările au stabilit că el a fost, de fapt, ultima persoană care a văzut-o în viaţă pe fată. Ieri, minorul a fost audiat până seara târziu și, într-un final, a mărturisit fapta. Astfel că tânărul a fost arestat și este cercetat pentru crimă.

Cazul a fost preluat de procurori, care încearcă să afle dacă au mai fost și alte persoane implicate. Chiara a fost găsită moartă la nici un kilometru de casa în care locuia împreună cu familia adoptivă. „Nu pot să spun nimic. Trebuie să rămân calm. Trebuie să înțeleg”, mărturisește cu lacrimi în ochi Vincenzo, tatăl fetei. „Cine mi-o va aduce înapoi?”, se aude plângând mama Giusi.

Chiara Gualzetti ar fi împlit 16 ani peste câteva zile. „O tragedie pentru întreaga familie și pentru întreaga comunitate. Investigațiile asupra cauzelor morții sunt în curs de desfășurare”, a scris pe Facebook rimarul din Valsamoggia (Bologna), Daniele Ruscigno. Edilul postase cu o zi în urmă un apel pentru găsirea fetei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 22 In medie: 4.3]
Exit mobile version