
Italia impune cod vestimentar strict în școli. Odată cu începerea noului an școlar, școlile din Italia introduc un cod vestimentar mai dur pentru elevi. Directorii au emis circulare și au distribuit pliante cu reguli clare despre ce ținute nu sunt acceptate în sălile de clasă.
Noua listă de interdicții vizează în special ținutele considerate „excentrice”: fuste prea scurte, tricouri sau topuri care lasă umerii și abdomenul la vedere, blugi rupți, pălării sau hanorace purtate la ore. Sunt vizate și accesorii sau detalii de aspect personal: unghii false, machiaj strident, păr colorat excesiv, piercing-uri multiple și pantofi cu platformă.
Italia impune cod vestimentar strict în școli.
Potrivit sondajului realizat de Skuola.net pe aproape 3.000 de elevi, 3 din 10 adolescenți spun că trebuie să fie atenți în fiecare dimineață la modul în care se îmbracă pentru a evita să fie certați sau sancționați. Fetele sunt cele mai afectate, cu interdicții privind decolteurile, pantalonii scurți sau unghiile lungi.
Și băieții intră sub incidența noilor reguli, în special în privința aspectului facial. Barba nu trebuie să fie lungă, neîngrijită sau să prezinte modele neobișnuite, cerință menită să impună un aspect „adecvat” în clasă.
>>> Citiți și: Șoc în Italia, un tată român lovește un portar de 13 ani la un turneu juvenil – copilul a ajuns în spital – VIDEO
Școli mai stricte decât altele
Unele instituții au adoptat formulări generale, interzicând ținutele considerate „nepoliticoase” sau „distractive” pentru ceilalți elevi. Alte școli merg chiar mai departe și „recomandă” ca părul foarte lung al fetelor să fie prins la spate.
În prezent, sondajele arată că 55% dintre elevi sunt îndrumați insistent să vină la școală îmbrăcați „adecvat”, doar 1 din 5 având libertate totală în alegerea vestimentației.
Dezbaterea privind codul vestimentar din școli rămâne deschisă în Italia, unde mulți părinți și adolescenți consideră regulile excesiv de restrictive, în timp ce directorii de școli insistă că astfel se menține disciplina și un climat educațional mai puțin „distractiv”.