in

Italia, prima la cetățenii acordate. Între timp, italienii obțin cetățenia elvețiană

O persoană din cinci din Europa care a dobândit în 2015 cetățenie UE a obținut-o în Italia, care rezultă astfel a fi prima țară europeană ca număr de cetățenii acordate în fața unor înăspriri generale privind cetățeniile înregistrată în ultimii ani.

Noii italieni sunt în majoritate albanezi (19,7%), marocani (18,2%) și români (8,1%). În același timp sunt cu precădere italieni cetățenii care au solicitat și obținut o nouă cetățenie în Elveția (primii cu 13,4% din 40.689 acordate în total) și Luxemburg (pe locul al treilea cu 9,5% din 3.195 totale).

Potrivit studiului efectuat de Eurostat, Italia a acordat 178.035 de cetățenii din totalul de 840.000 date la nivel UE (echivalentul a 21%), în cadrul unei tendințe europene de scădere față de cele 890.000 din 2014 și 980.000 din 2013.

Conform Eurostat, a doua țară ca număr de cetățenii acordate este Marea Britanie cu 118.000, a treia este Spania cu 114.351, apoi Franța cu 113.608 (toate echivalentul a circa 14%) și Germania cu 110.128 (13%).

Românii sunt pe primul loc între națiunile din Uniunea Europeană când vine vorba despre a obține cetățenia altui stat membru UE, potrivit datelor din anul 2015, publicate, vineri, de Eurostat.

Primii la cetățenii

Suntem primii în UE când vine vorba despre a obține cetățenia altui stat membru.

28.400 de români au obținut, în anul 2015, cetățenia altui stat membru al Uniunii Europene. 50,7% dintre acești români și-au luat-o pe cea italiană, 10,7% pe cea germană, iar 9,2% cetățenia ungară.

Legat de cetățenia unei țări membre a Uniunii Europene, doar cetățeni provenind din state terțe au fost mai mulți decât românii: marocani (86.100), albanezi (48.400), turci (35.000) și indieni (31.000), anunță sursa citată de Hotnews.

La mare distanță în urma României, dintre țările membre UE, a doua sursă de cetățeni care au obținut naturalizarea în alt stat din Uniunea Europeană a fost Polonia: 17.800 de polonezi au luat cetățenia altui stat membru UE. Ei au preferat Germania (33,6%), Marea Britanie (21,1%), Suedia (13,2%).

În schimb, 2.611 străini au obținut cetățenia română în anul 2015. Dintre aceștia, 64% erau ucraineni, 22,7% moldoveni și 3,4% turci.

Ungaria a acordat cetățenia ungară unui număr de 4.048 de cetățeni străini, în anul 2015, cei mai mulți provenind din România: 64,4%, Ucraina (9,5%) și Slovacia (5,1%), având în vedere politica Guvernului de la Budapesta de a o acorda etnicilor maghiari din alte țări.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italian arestat pentru escrocherie de proporții în Brașov. Presa italiană: ”Justiția ex-sovietică nu iartă”

Doina Coman a pornit pe jos către Roma pentru fiul ei: ”Libertate pentru Cristian. Fiul meu este prizonier de 20 de luni”