Menu
in

Italia – PATRIA FURTURILOR, doar din magazine, 2,3 miliarde de euro într-un an. ”Costă 56 de euro pe fiecare italian”

Italia, patria furturilor. Anul trecut hoții care s-au plimbat printre rafturile magazinelor italiene au reușit să sustragă bunuri și produse în valoare de circa 2,3 miliarde de euro. Este ca și cum între ianuarie și decembrie ar fi dispărut circa 22.614 mașini Porsche Carrera. Însă costul total al pierderilor – potrivit unui studiu realizat de  Crime&tech, spin-off company de la centrul Transcrime al Universității Catolice Sacro Cuore, în colaborare cu Laboratorul pentru siguranță și sprijin al Checkpoint Systems – este foarte piperat. Diferențelor din inventar trebuie să li se adauge costurile pentru sistemele de protecție.

«În total este vorba în medie de 1,6% din volumul vânzărilor. În termeni economici – se citește în analiză – este o cifră estimabilă la 3,4 miliarde de euro».

Însă vestea proastă, pentru consumator, este alta. Toate firmele, bineînțeles, descarcă costurile furturilor și instalațiilor de siguranță asupra clientului, crescând prețul produselor. Aceasta înseamnă, potrivit datelor din 2016 elaborate de cercetători, că hoții au obligat în mod virtual fiecare italian – nou-născuți și bătrâni incluși – să scoată din buzunar 56 de euro pentru a permite firmelor să acopere pierderile și investițiile realizate pentru prinderea hoților.

Sectoarele cele mai afectate sunt cele ale articolelor de îmbrăcăminte (în care jachetele sunt cele mai ”cerute” de diferitele bande care activează în Italia), supermarketuri (băuturi alcoolice și dulciuri în topul preferințelor) și magazinele de încălțăminte.

Regiunile cu diferențele la inventar cele mai mari la volumul mediu de vânzări – și deci unde se presupune că hoții sunt mai activi – sunt Campania (1,4%), Puglia (1,4%) și Emilia Romagna (1,3%). Chiar dacă foarte multe provincii nu și-au comunicat datele proprii cercetătorilor, Agrigento este orașul în care se fură cel mai mult (2,84%). Hoții sunt foarte atașați și de Parma (2,43%) și Como (2,33%). Mâinile rapide ale hoților din Siena fac ca orașul să se claseze imediat în afara podimului cu 1,82%.

Zonele fierbinți sunt între Alessandria și Bologna, în provinciile Bari și Brindisi și  în zona cuprinsă între Napoli și Cosenza. «Este vorba – explică cercetătorii – de zone interregionale traversate de importante șosele».

Lipsurile sunt mai ridicate în magazinele situate în zonele mai periferice, în localitățile mici, puțin populate, cu PIB per capita inferior mediei și rate de șomaj al tinerilor superioare mediei.

Potrivit studiului, sunt în creștere furturile organizate atât de microbande de două sau trei persoane, cât și de adevărate grupuri infracționale care așteaptă noaptea pentru a intra în magazine și a le prăda aproape complet. Portretul-robot al hoțului care operează în Italia este destul de precis: categoriile de vârstă cele mai întâlnite sunt 18-25 și 26-40 de ani în rândul bărbaților și 26-40 în cel al femeilor.

«În termeni de naționalitate – notează analiza – predomină subiecții din estul Europei». Metoda cea mai utilizată este aceea a ”genții ecranate” cu folie de aluminiu în căptușeală pentru a păcăli senzorii antifurt.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version