Menu
in

Italia, șofer român, a folosit drona fără autorizație și asigurare, riscă amendă de minim 50.000 de euro

Un şofer român de TIR riscă o amendă de minim 50.000 €, după ce a oprit camionul să doarmă în spaţiul de urgenţă şi făcea poze cu drona, în Italia. Poliţiştii i-au confiscat drona şi i-au făcut plângere administrativă.

Luni seara, imediat după ora 20:00, un tânăr şofer român de TIR a fost nevoit să se oprească pe marginea autostrăzii, pentru a face pauza legală de 9 ore, înainte să reia călătoria. A oprit într-un spaţiu de urgenţă SOS, s-a dat jos din cabină şi a scos o dronă.

A ridicat aparatul de zbor prevăzut cu o cameră foto şi a început să facă poze oraşului Tarquinia. La scurtă vreme s-a trezit cu o patrulă de poliţie lângă el, scrie observator.tv, citând presa italiană. Agenţii au constatat că românul nu avea permis pentru dronă, nici asigurare şi nici vestă de semnalizare pentru cei care au folosesc astfel de aparate de zbor.

Poliţiştii i-au făcut dosar penal şoferului român, i-au confiscat drona, care valorează 2.500 de euro, au şters toate fotografiile din memoria acesteia şi l-au informat că un judecător va stabili dacă va primi o amendă administrativă. O amendă care, conform legislaţiei italiene privind utilizarea dronelor, considerate aparate de zbor, e între 50.000 şi 100.000 de euro.

Ești fumător? Această băutură îți curăță plămânii și previne cancerul pulmonar

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version