Menu
in

Mario Balotelli insultat, un nou caz de rasism în fotbalul din Italia. Strigăte de maimuță în tribune la Verona

Mario Balotelli, atacantul echipei Brescia, a fost din nou victima unor incidente rasiste, sub forma unor strigăte de maimuţă, duminică, în meciul de campionat din deplasare cu Hellas Verona (1-2), fiind foarte aproape să părăsească terenul de joc.

Balotelli, care a mai fost victima unor incidente rasiste în Italia şi Franţa, a intrat în colimatorul suporterilor echipei gazdă în minutul 60. Având mingea la picior, fotbalistul a ridicat-o şi a şutat-o în direcţia grupului de fani de la Hellas Verona.

Balotelli a încercat apoi să părăsească suprafaţa de joc, meciul fiind oprit pentru câteva minute.

El a fost înconjurat de coechipierii săi, dar şi de numeroşi jucători ai Veronei, care au încercat să-l calmeze şi l-au convins să rămână pe gazon.

Meciul a fost întrerupt câteva minute înainte ca un mesaj să fie citit de crainicul stadionului, precizând că jucătorii vor intra la vestiare în cazul unui nou incident de acelaşi gen.

Mesajul a fost fluierat de o mare parte a suporterilor, dar meciul s-a reluat, cu Balottelli rămânând în teren. Fostul atacant al echipei Olympique Marseille a marcat chiar şi un gol superb pe final de meci (minutul 85), reducând scorul de la 2-0 la 2-1.

La câteva ore după meci, Balotelli a postat un mesaj pe contul său de Instagram, în care le mulţumeşte „colegilor de pe teren, dar şi altora pentru solidaritatea” faţă de el. „Mulţumesc din inimă. Voi aţi arătat că sunteţi bărbaţi adevăraţi, nu că cei care neagă evidența”.

Scandările rasiste de la acest meci au atras după ele prima sancţiune. Lucas Castellini, unul dintre liderii de galerie ai formaţiei din Verona, a primit o interdicţie de 10 ani şi jumătate din partea clubului. Comunicatul emis de Brescia: “Persoana în cauză (n.r.: Lucas Castellini) a primit interdicţie până la 30 iunie 2030”.

Decizia conducerii italiene a fost luată şi pentru declaraţiile ulterioare făcute de Castellini. Pe lângă manifestările din timpul meciului, el a oferit, ulterior, şi o declaraţie interpretabilă, cu trimitere către Mario Balotelli.

“Este italian pentru că are cetăţenie italiană, dar el nu poate fi niciodată complet italian. Scandările împotriva sa au venit de la doar patru pesoane şi au fost auzite doar de cei care au înregistrat imaginile. Balotelli le-a auzit doar în capul său. Şi noi avem un negru în echipă care a înscris ieri şi toţi fanii Veronei l-au aplaudat.” , declara Castellini într-un interviu.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version