Menu
in

Musulmană condamnată la Pordenone. Poartă văl integral la primărie, amendată cu 30.000 de euro

Musulmană condamnată la Pordenone. S-a lăsat identificată de poliție, refuzând însă să își descopere chipul în fața tuturor.

O amendă imensă pentru că a purtat niqab la primărie, refuzând să-și descopere chipul în fața tuturor. Condamnarea, aplicată pe 11 noiembrie de judecătorul de instrucție din Pordenone Alberto Rossi unei cetățene italiene de origine albaneză, este sortită să stârnească discuții.

Femeia, de 40 de ani, trăiește din 2000 la San Vito al Tagliamento, este musulmană și în afara casei poartă de obicei vălul integral care lasă descoperiți numai ochii. La fel ca alte mame pe 20 octombrie a fost invitată alături de fiu la Consiliul Local al tinerilor, eveniment deschis elevilor și părinților.

Primarul Antonio Di Bisceglie (Pd), observând-o în public, i-a cerut să-și descopere fața și, la refuzul său, a cerut intervenția poliției municipale. Femeia s-a lăsat identificată în afara sălii de două agente, îndepărtând vălul, însă apoi l-a așezat la loc și s-a reîntors în sală.

În acel moment, primarul, după ce i-a cerut în zadar să se lase văzută de toți, a cerut încheierea ședinței consiliului local al tinerilor. ”Eram într-o sală instituțională, un laborator al democrației – a explicat apoi Bisceglie. Respectarea regulilor democratice este pe primul loc, mai ales pentru conviețuirea pașnică a tuturor”.

Intervievată de Messaggero Veneto, femeia a explicat că și-a descoperit chipul fără probleme în fața agentelor, dar că nu considera just să trebuiască să o facă și în fața tuturor celor prezenți. ”Sunând avocatul, am avut confirmarea că era dreptul meu să mă întorc în sală. M-am întors pentru fiul meu”. Însă cazul a ajuns la tribunal.

Procurorul adjunct Federico Facchin a cerut condamnarea femeii la patru luni de detenție pentru încălcarea legii 152/1975. Aceasta interzice ”utilizarea de căști de protecție, sau a oricărui alt mijloc menit să facă dificilă recunoașterea persoanei, în loc public sau deschis publicului, fără un motiv justificat”.

În sentința penală de condamnare, emisă pe 11 noiembrie de judecătorul Rossi, detenția a fost convertită într-o amendă de 30.000 de euro.

Alessandria, româncă bătută și terorizată de soțul musulman pentru că nu purta vălul

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version