in

Numărul victimelor cutremurului din Italia crește dramatic: 247 de morți

Până la această oră a fost confirmată moartea a 247 de persoane însă numărul victimelor este încă provizoriu. Zeci de răniți sunt internați în stare deosebit de gravă și se continuă să se sape pe sub dărâmături în căutarea unor eventuali supraviețuitori. Printre victime sunt și mulți copii.

Localitățile cele mai afectate sunt Amatrice și Accumoli (în provincia Rieti) și Pescara del Tronto (în provincia Ascoli Piceno). Șeful Departamentului de Protecție Civilă Fabrizio Curcio a spus că acest cutremur este ”comparabil, ca intensitate, cu cel din L’Aquila”.

Mișcarea telurică cea mai puternică, cu magnitudinea de 6.0, a fost înregistrată la 3.36 miercuri 24 august și a avut epicentrul lângă Accumoli, provincia Rieti, la numai 4 km adâncime. În ultimele ore s-au înregistrat peste 250 de replici, printre care una cu magnitudinea 5.4 și una cu magnitudinea 4.7.

În provinciile Rieti și Ascoli au fost evacuate mii de persoane. Pentru adăpostirea persoanelor rămase fără locuință au fost amenajate tabere de corturi.

MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia – (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna – (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.”

Persoanele din Italia care doresc să sprijine populațiile afectate de cutremur pot dona 2 euro telefonând sau trimițând SMS la numărul 45500.

CITEȘTE ȘI:

Comunicat MAE: Un român a murit în cutremurul din Italia, alți doi sunt răniți

Ce trebuie să facem în caz de cutremur. Recomandările Protecției Civile din Italia

Italia se cutremură. Seism devastator pe timpul nopții, morți și distrugere – UPDATE

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Comunicat MAE: Un român a murit în cutremurul din Italia, alți doi sunt răniți

Comunicat MAE: Se confirmă moartea a cinci români în cutremurul din Italia – UPDATE