Menu
in

O italiancă a gătit măsline pane în timp ce era operată pe creier – VIDEO

O italiancă în vârstă de 60 de ani a gătit măsline pane în timpul unei proceduri chirurgicale pe creier, scrie BBC.

Intervențiile chirurgicale pe creier, în timp ce pacientul este conștient, sunt folosite pentru a trata unele afecțiuni neurologice, precum tumorile care afectează zonele creierului responsabile de vedere, mișcare sau vorbire.

Pacienta din Italia a fost operată pe lobul temporal stâng, care controlează vorbirea, memoria și mișcarea părții drepte a corpului.

Neurochirurgul Roberto Trignani a declarat agenției de știri Ansa, că metoda permite monitorizarea pacientului în timp ce se intervine asupra unor zone ce afectează funcțiile creierului.

Femeia a pregătit aproximativ 90 de măsline, în interval de o oră, iar medicul chirurg a spus că procedura a decurs foarte bine, deși spațiul operator semăna și cu o bucătărie.

Dr. Trignani, conducătorul echipei de 11 cadre medicale, a făcut până acum aproximativ 60 de operații chirurgicale pe creier cu pacientul conștient, de exemplul, un alt pacient de-ai săi, din Ancona, a fost rugat să urmărească desene animate în timpul intervenției.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version