in

Politician moldovean: „Vrem Moldova Mare, până la Carpaţi”

Yeti, omul zăpezilor, nu a fost observat în Moldova niciodată. Nu avem nici lacuri locuite de monştri marini ca cel de la Loch Ness. Astronavele extratereştrilor încă nu au lăsat urme stranii în lanurile noastre de păpuşoi. Şi totuşi, avem şi noi fel de fel de lucruri uimitoare. Avem şi noi monştrii noştri, care chiar dacă nu aruncă foc şi pucioasă pe nări, au totuşi o respiraţie deosebit de otrăvită.

Aceşti monştri sunt unele personaje ale vieţii publice moldoveneşti, în care politica, statutul social înalt şi analfabetismul cultural se îmbină într- o manieră cu adevărat monstruoasă. Vorbesc de domnii Voronin şi Dodon.

„Moldova e mai veche decât România”

Voronin şi Dodon sunt vip-uri perfecte. Unul a fost preşedinte al ţării pentru două mandate. Altul, fugar din partidul comuniştilor, fost candidat la primăria Capitalei, deputat în Parlament, este şi el o persoană publică importantă. Prestigiul lui Igor Dodon (foto) a crescut considerabil în ultimul timp, graţie celor trei voturi ale grupului său parlamentar socialist care au făcut posibilă alegerea Preşedintelui ţării, Nicolae Timofti.

Dar aceste două personaje ale elitei politice moldoveneşti, îmbrăcate în costum şi cu cravată la gât, vehiculează în spaţiul nostru public nişte idei atât de obscure şi primitive, încât crezi că ar putea fi pronunţate doar de muşteriii nebărbieriţi ai unei berării împuţite cu fum de ţigară.

„Moldova e mai veche decât România. Românii i-au românizat pe moldovenii din România, care şi-au pierdut identitatea moldovenească şi cultura specifică. Unica şansă de salvare a acestor moldoveni pierduţi e ca să creăm o Moldovă mare până la Carpaţi, în care să răsune limba noastră moldovenească şi de asupra căreia să se înalţe mândru drapelul nostru moldovenesc. Da, drapelul lui Ştefan cel Mare, roş-albastru, cu bour.

„Să creăm o Moldovă mare până la Carpaţi”

Gluma cu drapelul s-a îngroşat. Îl flutură comuniştii lui Voronin, îl flutură socialiştii lui Dodon. Iar între timp, când politica de stânga e dusă în derivă de valuri spre ţărmurile ceţoase ale Absurdistanului, politicienii de la putere se uită şi tac. Ei, liberalii şi democraţii, care au declarat că ne vor duce în Europa, tac impasibili. Nu iau atitudini tranşante. Nu pronunţă cuvântări înflăcărate de la înalte tribune. Nu publică articole în ziare. Nu demască. Nu încearcă să facă propaganda liberală a drepturilor omului, pentru ca să pregătească cel puţin terenul pentru adoptarea legii antidiscriminare în Parlament.

Am aplaudat cuvântarea Preşedintelui Timofti în ziua depunerii jurământului. Un text combativ, angajat fără rezerve în bătălia pentru Europa. Dar e puţin. Sunt necesare sute de astfel de texte, domnule Preşedinte. Puneţi-vă scribii, secretarii, consilierii la treabă. Domnule prim-ministru şi domnule Preşedinte al Parlamentului, ţara aşteaptă cuvântări bătăioase şi de la voi. Pentru că monstrul moldovenismului primitiv ameninţă demnitatea noastră naţională. Ne facem de râsul lumii şi nu e bine.

Vor zice unii că moldovenismul primitiv nu e decât o reacţie la propaganda unionistă. Poate. Dar nu are nimeni monopolul adevărului şi nu ştie nimeni ce ar fi mai bine pentru Moldova: independenţa sau unirea cu România. De aceea ambele opţiuni au drepturi egale. Dar atâta vreme cât nu suntem hotărâţi, nu trebuie să schimonosim istoria şi să ne batem joc de limbă, de străbuni şi obicei, vorba lui Eminescu.

Domnilor Voronin şi Dodon, sunt atâtea lucruri „de stânga”, socialiste cu adevărat, care trebuie făcute în Moldova. Lăsaţi drapelul în pace şi ocupaţi-vă de cei mulţi şi obidiţi.

Victor Druţă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un muncitor român a supravieţuit după ce a căzut de la 40 de metri înălţime: “E un miracol, mă pot întoarce acasă, la Iaşi”

FOTO Pescara/ Menajeră româncă împuşcată de un pensionar