Menu
in

Roma: Testare pentru COVID-19 în farmacii. «De cum am auzit, m-am grăbit să vin»

Testare pentru COVID-19 la farmacie. Se întâmplă la Roma şi nu ai nevoie de trimitere de la medic. Testul costă 22 de euro, iar rezultatul vine în 15 minute. Se impune să te programazi, scrie Mediafax.

600 de farmacii din regiunea Romei, implicate într-o campanie de testare. Multe dintre farmacii au montat corturi pentru testare, angajând personal suplimentar. În urma acestei strategii, capacitatea de testare a populației a crescut cu aproape 100%.

„Până ieri (n.r. – luni), făceam 60 de teste pe zi. Azi (n.r. – marți) am mai chemat un doctor și putem să facem 100-120 de teste pe zi”, a spus un farmacist pentru presa locală. „Dacă ne gândim că sunt mai mult de 400 de farmacii și regiunea Lazio care vor face testarea, putem spune că facem un serviciu public”, a adăugat farmacistul.

„De cum am auzit, m-am grăbit să vin. Am stat de multe ori la coadă la testare. Este altceva. Au plănuit totul foarte bine”, a declarat o femeie care trăieşte în capitala Italiei.

Datele celor care se testează şi rezultatele testelor sunt înregistrate şi merg direct la Serviciul de Sănătate Publică din Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version