Menu
in

Românii salvează Roma de la depopulare: 180.000 doar în provincie

Roma îmbătrânește la evidența populației. Cu o rată a mortalității de 9,9% la mia de locuitori, în creștere cu aproape jumătate de punct față de 2014, și cu indicele de natalitate redus la 8%, cadrul statistic furnizat de Campidoglio vorbește clar privind vârsta medie în Orașul Etern. Raportul a fost prezentat de primarul Virginia Raggi și de adjunctul Daniele Frongia (foto).

La cele două extremități ale scalei avem Municipiul I, cel al centrului istoric, cel mai ”bătrân” cu un raport unde la fiecare 100 de copii între 0 și 14 ani corespund 220 de persoane de peste 65 de ani. O tendință care se răstoarnă în schimb în Municipiul VI, care cuprinde periferii precum Tor Bella Monaca, Torre Angela, Tor Vergata, Borghesiana și Giardinetti, unicul din cadrul Capitalei în care tinerii sunt mai mulți decât persoanele peste 65 de ani.

Două milioane și 800.000 de locuitori în oraș, care ajung la 4,3 milioane în zona extinsă care coincide cu teritoriul fostei Provincii. În ciuda natalității scăzute, Roma și vasta sa zonă se schimbă din punct de vedere demografic datorită migranților.

Din 2005 până în 2015 populația străină a crescut cu 154%, cu o consistență totală care a urcat la 12% din total. Comunitatea străină cea mai numeroasă rămâne cea a românilor, cu 33,8% din total, aproape 180.000 de persoane, populația unui oraș de mărimea Ploieștiului. Românii se separă în mod clar de al doilea grup etnic, filipinezii, situat la 8%. Municipiile cu cea mai înaltă incidență de străini sunt cel al centrului istoric (24%) și XV (zona prima Porta-Labaro). Nu este o întâmplare, așadar, că numărul de firme gestionate de străini a crescut cu 42% între 2011 și 2015.

Deci orașul îmbătrânește, însă se îmbogățește cu persoane singure și văduve, cu 43,8% de familii formate dintr-o singură persoană, cu un vârf în centrul istoric de 62,5%. Crește cu circa zece puncte procentuale și numărul așa-numiților NEET, adică cetățeni între 15 și 29 de ani care nu muncesc, nu studiază și nici nu urmează cursuri de formare, care trec de la 13,8% în 2008 la 21% în 2015.

Municipiul din Roma cu venitul cel mai înalt este II, adică cel al zonei universitare Parioli, în timp ce acela cu venitul cel mai scăzut este VI, zona Torri. Evoluția ratei de ocupare în zona orașului metropolitan Roma în perioada 2008-2015 a avut o tendință în mod constant descendentă, demonstrând o ușoară creștere numai în ultimii doi ani, însă stabilindu-se totuși la un nivel cu mult inferior valorilor dinaintea crizei: de la 49,2% în 2008 la 47,9% în 2015. Numărul persoanelor angajate la Roma este de 1.770.510.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version