Menu
in

Salariul mediu în Italia: 1.560 euro pe lună, locul nouă în UE

Raportul Jp Salary Outlook 2015: ”Suntem mult în spatele competitorilor noștri principali precum Franța și Germania, însă suntem și în spatele Irlandei și numai puțin mai în față de Spania”.

În 2014, retribuția medie a unui italian a fost echivalentul a 28.977 de euro brut anual, adică 1.560 de euro net pe lună, dar cu ”o diferență notabilă în baza funcției acoperite și a nivelului contractual”: salariul unui administrator delegat ajunge să fie de 11,2 ori mai mare decât cel al unui muncitor.

Piața retribuțiilor din Italia a fost analizată în Jp Salary Outlook 2015, raport redactat de Observatorul JobPricing, portal care aparține de societatea de consultanță Hr Pros.

Cei aproape 29.000 de euro retribuție anuală brută plasează Italia pe locul nouă în rândul celor 15 țări din zona euro. ”Suntem mult în spatele competitorilor noștri principali precum Franța și Germania – se citește în raport –, însă suntem și în spatele Irlandei și numai puțin mai în față de Spania (pe locul opt și respectiv zece – n.r.), țări care au suferit mai mult decât noi efectele marii crize în curs din 2008”.

Și situația se înrăutățește dacă se ține cont de salariul net obținut din munca subordonată, ”Italia situându-se pe ultimele locuri, din cauza sarcinii fiscale și independent de situația familială a lucrătorului”.

Analizând diferențele retributive în funcție de calificarea profesională, apoi, iese în evidență o diferență netă între directori, care câștigă în medie 107.000 de euro brut pe an, cadre cu puțin sub 54.000 de euro, funcționari cu 31.000 de euro și, în fine, muncitori care duc acasă aproape 24.000 de euro. În câteva cuvinte, cine ocupă o funcție de conducere câștigă de peste patru ori mai mult decât un muncitor, de peste trei ori mai mult câștigă un funcționar și de două ori mai mult un cadru.

Diferența se adâncește și mai mult ținând cont de ”multiplul retributiv”, adică indicatorul care pune față în față categoria cea mai joasă a salariilor muncitorilor cu cea mai înaltă a retribuțiilor administratorilor delegați: se trece de la 18.000 la 210.000 de euro, cu o diferență de 11,2 ori.

Nu trebuie neglijat, apoi, istoricul decalaj geografic: lucrătorii angajați în Nord câștigă în medie cu 4,4% mai mult față de colegii din Centru și cu 19,8% mai mult decât cei din Sud și Insule.

Indemnizații de maternitate și de paternitate. Iată cum se obțin în Italia

Drepturile lucrătorilor detașați în Italia. Află care e perioada maximă de detașare.

Salariul minim s-a dublat în ultimii şapte ani. Românii trăiesc la fel de prost

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version