in

Salvini închide porturile: „Suntem atacaţi. Vom cere NATO să ne apere”

În prima sa zi de ministru de Interne, Matteo Salvini a declarat că Italia nu mai poate fi „tabăra de refugiaţi a Europei”, promițând măsuri pentru a reduce numărul imigranţilor.

Italia a devenit în ultimii ani principala rută spre Europa pentru imigranţii economici şi persoanele care căută azil. „Este clar şi evident că Italia a fost abandonată”, a declarat Salvini.

Noul ministru de Interne chiar a declarat că Italia doreşte ajutorul NATO pentru a-şi apăra zonele de costă din sudul ţării de afluxul de migranţi. „Suntem atacaţi. Vom cere NATO să ne apere. Există multe îngrijorări legate de infiltrări de terorişti”, le-a spus Salvini jurnaliştilor. „Italia este atacată dinspre sud, nu dinspre est”, a adăugat Salvini, referitor la acuzaţiile NATO privind ameninţarea pe care o reprezintă Rusia.

Peste 600.000 de migranţi au ajuns în Italia pe mare venind din Africa în ultimii cinci ani, însă numărul lor a scăzut mult în ultimele luni. Noile sosiri au scăzut cu 85% în acest an datorită acordurilor încheiate de precedentul guvern care împiedică migranţii să părăsească ţărmurile Libiei.

”Salvarea de vieţi este o datorie, transformarea Italiei într-o imensă tabără de refugiaţi, nu. Italia nu se mai închină şi nu se mai supune, de data aceasta există cineva care spune nu”, a scris pe Twitter Salvini.

Prima sa măsură a agitat spiritele în Italia și în Europa: a refuzat acostarea unei nave cu 629 de migranţi în porturile italiene şi a cerut Maltei să îşi deschidă porţile pentru transportul respectiv.

Malta a refuzat. Nava „Aquarius”, folosită de organizaţia umanitară SOS Mediterranee, avea la bord 629 de migranţi, dintre care 123 de minori neînsoţiţi şi încă 11 copii, precum şi şapte gravide. Nava Aquarius, care în mod normal poate salva 500 de migranţi, brăzdează de trei ani largul coastelor Libiei, debarcându-i în Italia pe migranţii pe care îi salvează de la înec.

Dar în ciuda apelurilor disperate de pe nava care termina proviziile și avea nevoie de medici, Salvini a refuzat să-i primească. În final, ONG-ul SOS Mediterana a anunţat că cei 629 de migranţi vor fi în final debarcaţi în Spania, care s-a oferit să-i primească.

”Şeful guvernului, Pedro Sanchez, a dat instrucţiuni pentru ca Spania să-şi onoreze angajamentele internaţionale în materie de criză umanitară şi a anunţat că va primi într-un port spaniol nava Aquarius în care se află peste 600 de persoane lăsate în voia soartei în Marea Mediterană”, menţionează un comunicat al guvernului de la Madrid.

”Este de datoria noastră să ajutăm la evitarea unei catastrofe umanitare şi să oferim un ‘port sigur’ acestor persoane”, afirmă acelaşi comunicat, în care se precizează că portul Valencia (est) a fost ales ca destinaţie pentru Aquarius.

Legislaţia UE cere ca solicitanţii de azil să se înregistreze în prima ţară de sosire, dar ţări din prima linie a fluxului de migranţi, cum ar fi Italia şi Malta, declară că povara trebuie împărţită de toate statele membre ale blocului comunitar.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat ”cinismul şi iresponsabilitatea guvernului italian”, care a refuzat acostarea navei Aquarius, însă lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, l/a aplaudat pe Salvini, afirmând că ONG-urile au „un rol obiectiv de complici ai mafiilor de traficanţi de migranţi. În spatele acoperirii umanitare, ONG-urile au un rol obiectiv de complici ai mafiilor de traficanţi. A accepta ca navele cu migranţi să acosteze constituie un apel iresponsabil! Trebuie ca ei să se întoarcă acolo de unde vin”, a notat Marine Le Pen pe Twitter.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nu uita cum te cheamă! Procedura cetățeniei italiene pentru români: se acordă numai pe numele de la naștere

Isărescu recunoaște că banii diasporei au balansat deficitul comercial: ”Efect pozitiv extraordinar asupra României”