Menu
in

”Soviet Soviet”, grup muzical italian alungat din SUA, declarați imigranți clandestini: ”Escortați ca niște criminali”

Li s-a întâmplat celor trei muzicieni de la ”Soviet Soviet”, grup muzical din Pesaro, aterizați pe aeroportul din Seattle și încarcerați timp de o noapte.

Numele lor este mai faimos în străinătate decât în Italia. Soviet Soviet, trioul din Pesaro, ajunsese datorită unei intense și continue activități live la nivel internațional să obțină o serie de spectacole în Statele Unite.

Showcase-ul transmis la radioul KEXP din Seattle și concertul la faimosul festival SxSw (South by Southwest) din Austin, etapele cele mai prestigioase ale miniturneului american al formației, ar fi fost evenimente cu scop pur promoțional, la care grupul ar fi participat fără a primi vreo compensație: „Știam că dacă am fi primit vreo compensație ar fi trebuit să ne facem viză de muncă. Nu era cazul și sursele pe care le-am consultat ne-au liniștit în această privință”, scrie grupul într-un comunicat oficial pe Facebook.

Însă ceva a mers prost. Odată aterizată la Seattle pe 8 martie, formația este întâmpinată cu suspiciune și neîncredere de agenții de control ai aeroportului, care îi rețin pe cei trei componenți ai grupului Alessandro Costantini, Andrea Giometti și Alessandro Ferri în trei încăperi diferite, amenjate pentru interogarea călătorilor suspecți.

După patru ore de întrebări, și deși cei trei i-au pus pe agenți în contact cu conducerea casei lor americane de discuri, membrii Soviet Soviet sunt declarați imigranți clandestini, sunt încătușați, duși la închisoare și le sunt confiscate obiectele personale: ”În jurul orei 22.30 s-au prezentat doi ofițeri penitenciari care ne-au percheziționat, încătușat și ne-au dus la închisoare cu camioneta. Am petrecut noaptea în celulă escortați la fel ca trei criminali”, scrie în comunicatul lor.

Apoi a doua zi, la 13.00, zborul de întoarcere și ușurarea generalizată de a fi scăpat dintr-o situație violentă și intimidatoare. Rămâne amărăciunea, stupoarea și șocul: ”Am plecat cu toate documentele necesare, pașapoartele și diferitele declarații prin care clarificam că turneul nostru era numai pentru promovare și nu pentru câștig”, subliniază formația.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version