Menu
in

Stăteau în România dar primeau pensie socială din Italia, nouă români anchetați de Garda de Finanțe din Florența

Un număr de nouă români sunt anchetați de autoritățile italiene pentru că au declarat în fals că locuiesc în Peninsulă, ca să beneficieze de pensie socială. Alături de cei nouă români sunt și trei albanezi. Toți sunt anchetați după ce Garda de Finanțe din Florența a stabilit că primesc pensie socială în baza unor declarații în fals despre domiciliul la care sunt înregistrați. Aceștia au afirmat că locuiesc în Italia, în condițiile în care erau în țările natale.

Potrivit presei italiene, cele 12 persoane, au încasat, de-a lungul vremii, suma totală de 200.000 de euro. Ei au profitat de normele europene conform cărora cetățenii europeni, în cazul de față românii și cei care au permis de ședere în Italia, cazul albanezilor, pot beneficia de pensie socială, cu condiția să locuiască pe teritoriul italian.

Banii le erau virați în conturile curente sau le erau plătiți când reveneau ocazional în Italia, pentru a retrage sumele de la ghișeele poștale. În cadrul anchetei, autoritățile au pus sechestru pe sumele de bani alocate în mod ilegal și totodată a blocat plățile pentru lunile următoare, până la finalizarea cercetărilor.

De menționat că statul italian acordă pensia socială în cuantum de aproximativ 450 de euro lunar, unei largi categorii de persoane, cetățeni italieni, cetățeni comunitari și cei din afara UE dar care dețin permis de ședere pe termen lung, refugiați politic și apatrizi (care au premise de ședere). Condiția pusă este ca aceștia să fi împlinit vârsta de 65 de ani, să fi locuit legal timp de minim zece ani în Italia și să aibă  reședința permanentă aici. De asemenea, pentru a beneficia de acest drept, cetățenii trebuie să facă dovada că au o situație materială precară.

Trebuie spus că astfel de cazuri, de fraudă cu indemnizațiile sociale, sunt descoperite frecvent de autorități, în Italia. Cei care profită de statul italian sunt nu doar cetățeni străini, ci și italieni. Aceștia aplică pentru pensia socială și după ce obțin dreptul, se mută în străinătate, unde costurile sunt mai reduse.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/trafic-dublu-la-intrare-in-tara-la-granita-cu-ungaria-cele-mai-tranzitate-au-fost-la-nadlac-si-bors/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version