in

Un celebru arhitect italian şi-a prezentat planul pentru reconstrucţia podului Morandi de la Genova

Celebrul arhitect italian Renzo Piano şi-a prezentat marţi planul pentru reconstrucţia podului Morandi de la Genova, prăbuşit pe data de 14 august, tragedie în care şi-au pierdut viaţa 43 de persoane, transmite dpa.

Renzo Piano a discutat marţi despre planurile sale cu preşedintele regiunii Liguria, Giovanni Toti, după cum a anunţat acesta pe Twitter.

‘Renzo Piano s-a oferit voluntar, în calitate de genovez competent în domeniu, să ofere oraşului un proiect pentru refacerea podului Morandi. Noi am acceptat cu bucurie ajutorul, câteva idei au fost deja prezentate’, a precizat Toti.

‘Nu cred în timpi record pentru reconstrucţie, cred în timpi corecţi, trebuie făcut rapid, dar nu în grabă’, a afirmat Piano, potrivit agenţiei ANSA.

Marele arhitect, în vârstă de 80 de ani, printre ale cărui lucrări se numără Centrul Pompidou din Paris şi Potsdamer Platz din Berlin, s-a născut la Genova. El a vorbit public despre cât de mult l-a afectat dezastrul, într-o declaraţie pentru ANSA mărturisind că, după accident, nu s-a mai putut gândi la nimic altceva.


Podul Morandi a cedat în ziua de 14 august, în timpul unei furtuni violente, iar mai mult de 30 de automobile şi camioane s-au prăbuşit în gol.

Guvernul populist italian a acuzat operatorul privat al autostrăzii, Autostrade per l’Italia, pentru catastrofă, însă compania, controlată de familia Benetton, neagă orice neglijenţă.

Tot marţi, ministrul italian al transporturilor, Danilo Toninelli, a declarat că guvernul vrea să aibă controlul asupra refacerii podului, dar Autostrade per l’Italia ar trebui să plătească pentru acesta. Orice altceva ar arăta lipsă de respect faţă de familiile victimelor, a subliniat el.


Renzo Piano s-a născut în 1937 într-o familie de constructori. El a studiat și apoi a predat ore la Universitatea Tehnică din Milano (cea mai mare universitate tehnică din Italia). A absolvit universitatea în anul 1964 și a început să lucreze cu structuri de categorii ușoare și adăposturi de bază. Din 1965 până în 1970 el a lucrat cu Louis Kahn și cu Z.S. Makowsky.

Apoi a mai lucrat împreună cu Richard Rogers din 1971 până în 1977, cel mai faimos proiect al lor realizat împreună cu arhitectul Italian Gianfranco Franchini fiind “Centrul Georges Pompidou” din Paris (1971). De asemenea, a avut o colaborare îndelungată cu inginerul Peter Rice, cu care și-a împărțit practica între anii 1977 – 1981(Atelierul Piano și Rice).

În 1981 Piano fondează Atelierul de Construcții Renzo Piano, care acum are 150 angajați și menține oficiile din Paris, Genova și New York City.

În 1994 Renzo Piano învinge în competiția internațională pentru lucrarea Auditorium din Roma, complex muzical multi-funcțional situat în nordul orașului, inaugurat în 2002.

În 1999, Piano a proiectat ceasul intitulat ”Jelly Piano (GZ159)” pentru colecția de vară a SWATCH. Designul ceasului este clar și mecanismele interioare au fost expuse la Centrul de design Georges Pompidou.

Pe 18 Martie 2008, el a devenit cetățean de onoare al Sarajevo, Bosnia și Herzegovina.

Extinderea de artă lui Piano la Institutul de Artă din Chicago include 24500 m2 aripa cu 5600 m2 din spațiul galeriei numită Aripa Modernă, ce a fost deschisă la 16 mai 2009. Aceasta include „covorul zburător”, o protecție solară ce planează deasupra acoperișului și un pod din oțel cu lungime de 190 m ce conectează Millenium Park la o terasă, sculptură care duce într-un restaurant de la etajul trei al aripii.

Proiectele sale curente includ „The Shard” cel mai înalt zgârie-nori al Europei, ce a fost inaugurat la 6 iulie 2012, și „Centro de Arte Botin”. Fundația Botin, cea mai mare fundație în Spania, va investi în jur de 150 milioane de USD pentru construcția și programarea noului Centru Botin ce va devine o referință internațională în cultură și educație pentru dezvoltarea creativității prin artă.

sursa: Wikipedia

MAE a confirmat: un român mort în urma prăbușirii podului Morandi de la Genova

MAE a confirmat: un român mort în urma prăbușirii podului Morandi de la Genova

Sora românului declarat iniţial mort la Genova: N-am putut să-i spun mamei, mai am o soră care a murit trăsnită

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Viorel Boldiș: «Diaspora are nevoie de politicieni care să o reprezinte. Aşa a luat fiinţă Partidul Diaspora Romană»

Aventura emigrării. «Unul din aspectele de viață care ne încântă foarte mult în Canada este faptul că poți să mergi la școală toată viața»