Menu
in

Cine este adevăratul câștigător al acestui scrutin și de ce Diaspora nu mai poate ajuta cu nimic la următoarele alegeri

Cornel Toma

Cel mai probabil Klaus Ionannis va fi reînscăunat preşedinte peste două săptămâni. Dar la o privire atentă vedem că nici domnia sa şi nici PNL n-au câştigat mai mult decât ceva experienţă.

PNL are încă în componenţă personaje alergice la lupta anticorupţie şi e văzut acum ca răul cel mai mic, nu ca o soluţie. Adăugăm puţină uzură la guvernare şi jocul e făcut pentru următoarele scrutinuri, mai ales dacă vor insista pe vectori de imagine destul de dubioşi, şi aici mă refer la Rareş Bogdan.

USR a căzut în penibil cu Dan Barna, care nu doar a obţinut un scor mult inferior partidului, dar nici toate voturile obţinute nu erau ale lui. Mulţi au votat Dan Barna doar pentru ca să scoată PSD-ul din carţi, conştienţi că Iohannis are turul doi asigurat.

Apoi a anunţat că nu-şi dă demisia. Urmează să mai spună şi că ştampila partidului rămâne la el şi gata, avem „politica de tip nou”. Din păcate în hora asta se află acum şi Plus+, iar Cioloş nu se poate distanţa chiar de mâine de USR, iar dacă o face, nu prea are cu cine se lua de mânuţă pentru alegeri. Singur e riscant.

Paleologu s-a ales cu ceva popularitate, n-a câştigat, n-a pierdut şi nici n-a rupt din voturile lui Barna. Nici dacă i le ducea pe o tavă de argint pe toate, nu-l ajuta. Nu putem să ne gândim cum ar fi fost invers, dacă Barna renunţa la voturi în favoarea lui Paleologu. Dar ăsta pare un scenariu SF, dat fiind pruritul domnului Paleologu de a candida sub aripa lui Băsescu, fix după câteva derapaje ale acestuia pe tema anticorupţiei.

Două veşti bune legate de restul candidaţilor: nici Cumpătaşu şi nici Ramona Ioana Voiculescu nu duc acasă bani de la bugetul de stat pentru că n-au trecut pragul de decont. Am economisit echivalentul a circa 20 de milioane de euro.

Adevăratul câştigător

Să trecem şi la adevăratul câştigător al acestui scrutin. PSD a demonstrat matematic că este încă cel mai puternic partid din România, asta şi chiar dacă Diaspora e lăsată să voteze liber.

Să ne uităm puţin pe cifre. PSD a strâns puţin peste două milioane de voturi demonstrând că pot pune pe oricine sau orice pe listă. Maşina de vot funcţionează.

Viorica Dăncilă a convins cumva că în caz de agresiune rusească este potrivită să conducă Forţele Armate Române? Personal mi-e şi frică să răspund.
A convins Viorica Dăncilă că are capacitatea de a fi un garant al Constituţiei? A convins şefa PSD că poate interveni în mod autonom şi echilibrat în numirile în funcţii cheie? Nu.

Şi totuşi cum e posibil să aduci la puşculiţa electorală două milioane de voturi în condiţiile în care Mircea Diaconu a vânat acelaşi voturi, iar „motoarele” partidului din teritoriu n-au fost turate toate?
Simplu, pentru că mecanimsul prin care PSD a pus mâna pe stat funcţionează şi încă bine.

Sunt încă mulţi românii care nu ştiu că preşedintele nu poate face autostrăzi, căi ferate, nu poate construi spitale sau poduri şi nici nu poate umbla la salarii, la alocaţii sau la pensii. Dar maşinăria PSD din teritoriu ştie asta foarte bine şi încă are capacitatea de a băga frica în oameni; „oricine vine din afara PSD va tăia tot ce vă dăm noi”. Oamenii nu au de unde să înţeleagă că nu a adus PSD bani de acasă pentru pensii, ci pur şi simplu PSD a luat dintr-un buzunar al visteriei statului (educație ori investiţii) şi le-au pus în altul. Ori s-a împrumutat.

Plus alte artificii pe care primarii şi reprezentanţii locali, mai ales din rural, le au la dispoziţie.

Nimic nou până aici, dar atenţie. Urmează alte două rânduri de alegeri, alegerile administrative şi cele parlamentare. Dacă transferăm cele două milioane de voturi în teritoriu, apoi ţinem cont că voturile se centralizează la nivel de judeţ/unitate adminstrativă şi episoade de tip Mircea Diaconu nu mai pot rupe cine ştie ce, iar apoi că tot baronetul PSD se vrea reconfirmat şi va tura motoarele, trecem bine de trei milioane de voturi.

La un apetit mediu de vot cifrat pe la 7 milioane români, PSD va ajunge iar în capul mesei singur. Ori cu un aliat. PSD poate lăsa guvernul câteva luni, poate lăsa pe oricine la Cotroceni, nu acolo e miza. Dar nu va lăsa niciodată teritoriul.

Se cuvine spus şi că Diaspora nu mai poate ajuta cu nimic, la locale nu participă, iar la parlamentare alege o mână de parlamentari, doar pentru „judeţul Diaspora”.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version