Menu
in

Consulatul din Bologna şi latura sa nevăzută

Vasile Simon din Bologna ne-a trimis o scrisoare despre munca nevăzută a funcţionarilor consulari, cei criticaţi unorei excesiv, consideră el, în zilele de după cutremurul din Emilia Romagna.


Am trecut de dimineaţă uşa Consulatului general de la Bologna, Via Guelfa, 9, pentru a participa la concretizarea unui proiect care are ca scop ajutorarea românilor afectaţi în urma cutremurului din Emilia Romagna. în jur de ora 11:00, ia naştere în biroul Consului general, Eugen Pineta, Comitetul de urgenţă pentru monitorarea şi susţinerea românilor aflaţi in dificultate ca urmare a ultimelor evenimente dramatice care au zguduit la propriu Emilia Romagna.

Pe lângă faptul că am participat la constituirea Comitetului, mi-aş fi dorit un interviu cu domnul Consul Pineta pentru a avea informaţii oficiale cu privire la modul cum au reuşit să gestioneze situaţia ultimelor.

”Nu sunt abilitat pentru declaraţii”, imi răspunde domnul Consul Pineta la cererea mea cu privire la un eventual interviu! O fi de bine, o fi de rău! Mă gândeam că o poziţie a Consulatului cu privire la nemulţumirile din ultima vreme ar fi foarte bine venită, măcar sunt lucruri care i s-au reproşat, dar care stau cu totul altfel de cum s-a vehiculat prin presă!

L-am simţit oarecum nemulţumit, din dialogul pe care l-am avut, legat de comentariile din presă, privind prestaţia lor.

Despre ultimele zile şi despre atitudinea Consulatul s-a scris destul de mult, inclusiv eu am relatat şi nimic mai mult, informaţii venite de la cei afectaţi.

S-a vorbit de campanii electorale pe spatele ”neputincioşilor”, s-a vorbit despre interese meschine dar nu am văzut sau nu vrem să vedem şi latura pozitivă din prestaţia acelora ce-au mers la faţa locului.

Aici mă refer la preoţii Meseşan Andrei, pr. Mureşan, pe care-i cunosc personal, la Deputatul Brînză, la Consulul Pineta şi la toţi cei care au fost şi-au dat contribuţia lor umană în primul rând, iar mai pe urmă cea instituţională!

Oameni care au primit o mână de ajutor, oameni ca fiecare dintre noi, aflaţi într-un moment de dificultate!

Din păcate sunt şi cei care fac declaraţii false, spun că au nevoie de ajutor financiar sau de altă natură, dar care au conturile bine protejate de legea privacy, aşteptând autorităţile ”să le dea”!

Sunt şi aceia care merită tot respectul şi consideraţia noastră pentru că împart cu cei de langă ei,apă,mâncare şi din nefericire, suferinţă!

Consulatul din Bologna, nu poţi, numai dacă eşti rău intenţionat să nu vezi efortul pe care acei oameni, care stau dincolo de ghiseu, cu calităţi şi defecte, muncesc şi nu uşor pentru a soluţiona cereri şi cereri la rând! Iar când ştii că un consul şi-a anulat perioada de concediu, că a pierdut nişte bani în biletele de avion pe care le-a anulat,parcă ai fi mai ingăduitor cu ei!

Dacă n-au acţionat aşa cum ne-am fi imaginat sau dorit noi, asta nu înseamnă că n-au facut-o! Asta nu înseamna că nu s-au deplasat în teritoriu, că nu s-au interesat de oameni! Din fericire pentru ei, pot da mărturie acele persoane cu care au intrat în contact şi cărora le-au fost aproape.

Numărul de urgenţă, ţinând cont de dificultăţile legate de partea tehnică a reţelei, de numărul mult mai mare de solicitari decânt putea susţine fizic, reţeaua telefonică, a fost tot timpul activ!

Spaţiul Consulatului şi buna intenţie s-a văzut tot aşa cum am vazut-o azi din disponibilitatea nu doar verbala a Consulului dar şi din propunerile cu care a venit în susţinerea eforturilor depuse de Comitatul nou infiinţat!

Felicitări pentru ce faceţi! Daţi în primul rând exemple de trăire umană pentru că asta ne lipseşte iar latura tehnică vine de la sine!

Nu uitaţi, totuşi, ”ca sa fiu rău”, că sunteţi ai nostri, dar sunteti pentru noi!

Vasile Simon, Bologna


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version