Menu
in

Poetul Vasile David, inventatorul „prostoboilor”, a primit pentru această poezie mii de like-uri

Vasile David, originar din Focţani, lucrător la Roma de 13 ani, are o mare pasiune pentru poezie. În opinia sa, termenul de democraţie poate fi înlocuit cu cel de „foamecraţie”, ilustrând mai precis vremurile în care trăim. Iar pe votanţi i-a numit foarte plastic: prostoboi! Aşa a apărut prima sa poezie de mare succes, „Puterea foamei”.

“Suntem prostoboi în Foamecraţie”- din experienţa unui român în Italia

Încurajat de aprecierile primite, după ce versurile sale au început să fie cunoscute, Vasile David a continuat să scrie, reuşind să devină foarte cunoscut pe Facebook. Poezia sa, pe care v-o prezentăm în continuare, intitulată „UN BĂTRÂN CĂTRE FIUL SĂU” are peste 11.500 de like-uri numai pe pagina Mânăstirii Prislop. Acum are un „like” şi de la Gazeta Românească.

UN BĂTRÂN CĂTRE FIUL SĂU

Te rog, nu-ţi fie silă, că tremurându-mi mâna,
Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă.
…Când erai mic, cu ea, eu te ştergeam întruna,
Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă…
Când tot repet o frază, nu te-amărî pe mine
Că-ndrug aceleasi vorbe, până ce oboseşti.
…Când erai mic, copile, eu gânguream cu tine,
Şi repetam cuvânte, să-nveţi ca să vorbeşti…
Ştiu că te enervezi, când mergem la plimbare,
Iar paşii mei greoi mă ţin, pierdut, în urmă.
…Când erai mic, băiete, te căram în spinare,
Şi nu ştiam, atunci, că trupul meu se curmă…
Ştiu că nu mă suporţi, să am faţa nerasă,
Să fiu mai ponosit, cu părul ca o claie.
…Când erai mic, copile, şi-acuma mă apasă,
Trezeai tot universul ca să nu intri-n baie…
Ştiu că îţi tulbur somnul, durerile mă seacă,
Şi tot mai grea îmi pare, acuma, bătrâneţea.
…Când erai mic, băiete, dormeam pe la prisacă,
Că-n ţipetele tale, trecură-mi tinereţea..
Mă iartă, tu, copile, că azi îţi sunt povară,
Că nu mai am putere… hai, mergi şi te-odihneşte,
Şi să nu uiţi, băiete… îţi spun a mia oară:
Că tot ce este viaţă, se trece,-mbătrâneşte…
Vasile David
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version