Menu
in

Primim la redacție: Diaspora din Italia și pseudopolitica sau goana după funcții

Intrarea României în Uniunea Europeană a deschis calea invaziei partidelor din țară în diaspora, odată cu instituirea colegiului electoral Diaspora și alocarea a șase locuri de parlamentari reprezentanți ai românilor din străinătate în Parlamentul României.

Fondate prin legea 14/2003, Legea partidelor din România, care prevede înființarea filialelor partidelor în baza organizării administrativ teritoriale a țării. Art 12.(1), ceea ce înseamnă, în privința filialelor din afara țării, că Italia, Franța, Germania, Spania, sunt considerate de către partidele din România,teritorii, județe românești!  Așa o fi oare?

Evident că responsabilii cu construcția filialelor ilegale pe teritoriul altor state, au fost numiți parlamentarii diasporei și așa se face că noi în Italia ne-am trezit cu marele anonim, Senatorul Badea Riceard Viorel, un individ alunecos, grețos de mieros și mai fals decât o monedă de 10 euri, care pe distanța a trei mandate consecutive, obținute cu voturi majoritare din Republica Moldova și nu din Europa occidentală unde trăiesc marea majoritate a românilor emigrați, nu a reușit să facă altceva decât să stârnească animozități și mici războaie ale orgoliilor subordonaților săi!

Și asta pentru că a avut grijă să se înconjoare în majoritate de personaje obediente și oportuniste fără vreun background profesional real, semianalfabeți funcționali, conflictuali și orgolioși, care nu aveau capacitatea intelectuală care le-ar fi permis să-i pună în discuție “autoritatea senatorială”, deci nu reprezentau vreun pericol pentru el și în mică parte de naivi și neinformați, dar de bună credință, care chiar au sperat, și au crezut  că politica și politicienii din România ar avea vreo putere să le îmbunătățească condițiile de viață și ar avea rezolvări la multiplele lor probleme cotidiene!

Gurile rele spun că voturile sale din Republica Moldova, care l-au făcut de fapt senator, nu sunt rodul dragostei moldovenilor față de “geniul politichiei” spațiului Carpato’-Dunăreano-Pontic, ci al unui pragmatic troc al pașapoartelor românești pentru moldoveni, din perioada în care actualul senator era un bossulică pe la MAE și DRP, astfel că voturile au fost un binevenit parandărăt la pace, pentru dom’ “profesor de Italiană”, Badea Riceard Viorel!

Pe naivii care l-au crezut îi iertăm, pentru că mulți dintre ei și-au dat seama repede de “stofa” de gargaragiu a senatorului și de grobianismul lacheilor săi.

O asemenea situație nu avea cum să dureze, astfel că în scurt timp au apărut scindările în interiorul așa ziselor filiale, în care cei mai agresivi și colțoși, mai aroganți și pupincuriști au declanșat războaiele pe funcții, care își închipuiau fiecare că li se cuvin! O adevărată sagă a trădărilor interne, a războailor retorice în presa etnică, cu declarații și contradeclarații, în care își contestau reciproc alegerile interne și funcțiile alocate!

Vezi articolul de aici: https://www.gazetaromaneasca.com/focus/diaspora/neintelegeri-interne-si-acuzatii-la-pnl-diaspora-viorel-badea-intoxicari-anonime/

Idioții utili ai senatorului Badea se băteau pe umbra și iluzia ciolanului care nu avea să vină vreodată!

De atunci și până azi, senatorul Badea a schimbat câteva garnituri de servitori zeloși, care, imediat ce s-au văzut înlăturați au întors armele mușcând mâna care-i mângâiase pe cap, până mai ieri!
Căci toți papagalii schimbați de Badea, direct sau prin improvizații de alegeri interne prin cârciumile italiei unde se lăsa și cu beții și scandaluri urmate într-un caz, la Roma,chiar de intervenția carabinierilor, cu atât s-au ales din banii cheltuiți din buzunare, în goana după stăpânul lor prin toată Italia, Spania, Franța, etc! Cu promisiuni, strângeri de mâini, selfiuri și foto de grup!
Cam scumpe toate astea, băiețași, nu credeți? Atât de ieftini sunteți, voi?

Azi, toți aceștia se dau dizidenți și mari contestatari ai senatorului, cerând partidului schimbarea acestuia de la conducearea filialei Județului, sic, Diaspora!

Un singur amănunt le scapă trepădușilor: Votul unui senator, în Parlament, pentru partidul său, e mult mai folositor decât armata de idioți utili, servitori zeloși, lachei și sclavi din diaspora, gata să-și vândă conștiințele pentru un bilet de vizită cu numele unei funcții fără acoperire.
Sigur că în anturajul restrâns al senatorului Badea, sunt și câțiva servitori fideli care au beneficiat de firmituri de la șmenurile senatoriale, în care ei serveau de paravan! Dar sunt puțini! Radu Lupu din italia, un unsuros la fel de mare ca stăpânul său, e mâna lui dreaptă!

Așa că dragii mei, scandalul pe care încercați să-l stârniți acum în presă e frecție la piciorul patului. Iar voi, până la urmă vă meritați soarta de slugi dezavuate de stăpân!

Cred că la ora asta senatorul își freacă mânile de fericire, căci mulțumită idioților ca voi, el va avea o pensie specială lunară, mai mare decât veniturile fiecăruia dintre voi pe un an de zile de tras la jug în diaspora! Sunt însă convinsă, cunoscându-vă, că dacă mâine vreun alt politician vă promite praful de pe tobă, vă curățați limbile, și-l urmați la fel de docili, slugarnici, obedienți ca pe senatorul Badea!

Însă cine e de fapt senatorul Badea și ce știe votacul lui despre el?
Pe site-ul Senatului la profilul său putem vedea că omul acesta de pe băncile facultății, din postura de președinte al Ligii Studenților de la UBB, a intrat în politică și a trăit exclusiv din gargară politică, având la activ în…câmpul muncii ca profesor de Limba Italiană la școala generală 80 din București un singur an de muncă, perioada 1994-95!
Judecând însă după italiana pe care o vorbește în ciuda anilor de zile de voiaje pe banii statului în Italia, eu n-aș avea curajul să-i dau o clasă de elevi pe mână!

Ing. Valeria Bulgaru,

 antreprenor Padova, Italia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version