Menu
in

Pseudopartidele românești au apărut și la Viena

Material primit la redacție din partea unui cititor din Austria, Viena…


”Aproape întotdeauna când cineva îmi vorbea despre așa-zisele partide românești din străinătate mi se strângea inima de NEplăcere. Românul doritor de surogat de politică, în loc să se străduiască să intre în structurile administrative locale și să participe la viața urbei, a avut mereu tendința de a se izola, de a face el grupul său de ”politicieni” care se pricep la toate, dar de fapt NU SE PRICEP LA NIMIC.

N-aș mai fi vrut să vă scriu despre această boală românească, mai ales că ”experiențele” din Spania și Italia au demonstrat că grotescul pseudopoliticii există și se află în mijlocul nostru, în mijlocul diasporei. Am auzit însă printre amicii români de aici, din Viena, că inclusiv în Austria a apărut o hidoșenie…adică un grup minuscul de cetățeni care ”au pus-o” de un partid…românesc.

Ceea ce am descoperit ulterior e subiect de comedie…


 

Sigla partidului (stânga), președinta Clara Popescu (dreapta)


Din start am râs în hohote. L-au denumit Partidul Româncelor și Românilor din Austria...adică nu era de ajuns Partidul Românilor, trebuiau să specifice că există și românce. Jenant și penibil din start…

Pe pagina de Facebook suntem întâmpinați cu:

”aceasta pagina este creată pentru fanii si prietenii Rumän-Innen Partei Österreich; Partidul Româncelor si Românilor Austria restul va rugam …valea, ca nu avem timp de politeturi cu voi”…deci politețea lipsește în partidul ăsta…

După o bună porție de râs mi-am propus să văd totuși ce structură și ideologie are partidul. Poate n-au fost inspirați cu denumirea. Și ce credeți că am descoperit…Am descoperit că acolo e un partid cu o conducere în familie, adică președinte e o doamnă (Clara Popescu) și vicepreședinte e soțul (Sorin Popescu). Apoi mai sunt alte doamne în așa-zisa conducere. Deci, domină femeia în partidul ăsta, de aia partidul are în denumire neapărat ”al româncelor”

Buuuun…merg mai departe. Zic: să văd cu ideologia cum mai stă partidul familist. Deschid site-ul, dau clic pe ”obiective” și ce găsesc?! Primul punct:

”Unul din obiectivele Partidului Romancelor si Romanilor din Austria este ca timpul de lucru saptamanal sa fie redus la 27,5 ore, adica zilnic de 5 ore si 30 minute…”. Băi, sunteți nebuni? Ăia din Spania și Italia măcar mai mimau cu drepturi ale emigranților, integrarea și alte bazaconii. Ăștia au găsit ca PRIM PUNCT al obiectivelor să MUNCEASCĂ MAI PUȚIN.

Al doilea și ultimul (adică e partidul celor două obiective) e să ținem femeile acasă. Da…într-o Europă unde se discută tot mai mult despre egalitatea între sexe, despre rolul femeii în societate, despre afirmarea lor în mediul profesional. Adică vin româncele astea și ne îndeamnă la 5 ore și jumătate de muncă și femeia casnică. Bună ideologie…!

(Obiectivele partidului AICI)

În aproape zece ani de când am plecat din țară și urmăresc diaspora încă nu am reușit să văd o tâmpenie mai mare. Evident că penibilul nu se oprește aici…

Mă uit mai departe la comunicate. Găsesc doar unul singur care îmi stârnește din nou un mare și sănătos hohot de râs. Cică, partidul ”unește în rândurile sale persoane cu răspundere mare, capabili sa descopere întrebările problematice și în același rând sa le găsească soluționare…”. Îmi pare rău că nu precizează și care sunt acele ”mari răspunderi”…pariez că nici ei nu știu despre ce e vorba.

Un singur comunicat și ăla fără ortografie și punctuație corecte. Măcar diacriticele dacă le-ar fi descoperit și tot ar fi fost un semn că analfabetismul nu le este prieten. Am făcut un screenshot la întâmplare


Iată și un alt specimen de postare…absolut terifiantă:

”RumänInnen Partei Österreich are in randurile sale nu numai oameni foarte destepti, economisti, marketeri si manageri, niste vizionari ai timpurilor pe care le traim ci si oameni realisti care au vazut importanta de a ne adapta cu totii la nevoile OMULUI din 2015.”

Iar grotescul l-am descoperit aici:

”In partidul nostru au devenit membri (pana acum )oameni de diferite nationalitati ca de exemplu : senegalezi,turci,unguri,greci,japonezi ,moldoveni si bineinteles austrieci.(am păstrat ortografia)

Stați că nu ne oprim doar la atât. Penibilul ”is in the air” la partidulețul ăsta…

Caut mai departe informații despre ”șefa”…Clara Popescu…o doamnă care se ocupă cu…concursuri de miss și echipe de fotbal… Oameni buni, Viena e o capitală culturală. La Viena au trăit marii noștri intelectuali, poeți, scriitori sau pictori. Aveți atâtea de comemorat, de omagiat. Iar voi, vă limitați la concursuri de miss și la bătut mingea…incredibil. Totul cu surogat de politică…


Am văzut că pseudopartidul a făcut și o petiție pe internet. Cică să se desființeze Departamentul Românilor de Pretutindeni. Aș fi înțeles petiția dacă nu aș fi descoperit că Clara Popescu (scuzați cacofonia) a depus două proiecte la DRP prin care cere bani tocmai de la instituția care vrea să fie desființată.


Am căutat peste tot pe internet să citesc statutul…nu există așa ceva…

Apoi m-am uitat și pe paginile celorlalte ”membre” ale surogatului și am descoperit o lume plină de frustrări despre care chiar nu are sens să vă mai scriu…

Aș avea o sugestie: mai bine ați schimba denumirea în partidul bufonilor… Oricum, nu e jignitor…bufonii fac lumea să râdă.”

Petrică Popescu, Viena


 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version