Menu
in ,

Roma, ”Curcubeul prieteniei”, a treia ediție organizată de Asociația Alianța Românilor

1 iunie 2019 – „Curcubeul prieteniei”( Arcobaleno dell’amicizia), a treia ediție organizată la Roma (cartierul periferic Tor Bella Monaca) de către Asociația Alianța Românilor-filiala Roma ( președinte Mihaela Taranciuc), cu sprijinul Comunității Sant’Egidio și a Bisericii Santa Rita. Oaspeți de seamă: copiii din cartier, copii de diferite naționalități dar care vorbesc aceeași limbă, aceea a prieteniei!

Anul acesta ni s-au alăturat și cei de la comunitatea indiană Sikh, cu un spectacol plin de culoare și ritmuri orientale!

Tradiția populară românească nelipsită la un astfel de eveniment a fost prezentată de copiii Școlii românești de la Spoleto pregătiți de doamna profesoară Mihaela Țilea, asociație condusă de doamna președinte Ramona Mihai.

Muzică, magie, culoare toate acestea au adus bucurie zecilor de copiii dar și părinților în egală măsură! Copii pentru încă o zi, ne-am umplut inimile de bucurie! Punctul culminant al evenimentului a fost „bătălia culorilor” unde singura armă admisă a fost praful colorat! Un război câștigat de către copii, iar voi , cei mari luați aminte și învățați tactica războiului de la pruncii voștri!

Din teama de a nu uita pe cineva voi mulțumi în general tuturor celor care au sprijinit bunul mers al acestui eveniment: asociații și persoane fizice deopotrivă! Mulțumirile mele merg către colegii mei din asociație, o echipă fantastică care lucrează pe diferite planuri: social și cultural, dar și în politică.

Vă așteptăm alături de noi!

Lăcrămioara Maricica Niță, secretar Alianța Românilor-filiala Roma.

foto: Facebook – Marius Lupu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version