in

A împuşcat un hoţ român: 6 ani închisoare

Tribunalul din Foggia l-a condamnat ieri la 6 ani închisoare pe Domenico Corbo, agricultorul de 57 ani din Stornarella, care l-a împuşcat mortal pe 6 martie 2010 pe Ionel Marin, român de 37 ani care încercase să fure de la ferma agricolş a lui Corbo. Procurorul ceruse o pedeapsă de 16 ani.

În acea zi, Domenico Corbo a tras cu puşca de fapt în doi hoţi români care încercau să fure la ferma sa agricolă. Unul dintre hoţi a murit, Ionel Marin, de 37 ani, celălalt a fugit şi nu a mai fost prins.

Ionel Marin, rezident la Cerignola, cu antecedente pentru furt, intrase în ferma lui, împreună cu un conaţional, probabil pentru a fura nişte utilaje agricole. Episodul a avut loc pe 6 martie seara târziu.

Românul, potrivit carabinierilor, a ajuns acolo cu complicele la bordul unei maşini, un Citroën Zx cu număr de Franţa. Agricultorul de 56 de ani, alertat de lătratul câinilor, a ieşit şi, potrivit povestirii sale, a luat puşca de vânătoare şi a tras câteva focuri în aer, apoi înspre cei doi. Maşina a pracurs o scurtă porţiune de stradă şi apoi s-a oprit. Italianul a sunat apoi la 112 şi a spus că a tras cu puşca spre două persoane care intenţionau să fure de la ferma sa. Carabinierii au găsit victima prăbuşită pe bancheta anterioară, unde au fost găsite şi câteva cartuşe. Luneta era spartă. Bărbatul a fost împuşcat în cap de unul din cele patru gloanţe trase cu puşca de calibrul 12.

Întreaga noapte a fost căutat complicele, fără rezultat. Au fost alertate toate spitalele din zonă pentru a se verifica dacă există persoane internate sau tratate pentru răni provocate cu armă de foc.

Anterior, ferma lui Corbo a fost de mai multe ori ţinta unor furturi. Corbo lucrase mulţi ani în străinătate şi se întorsese la Stornella de circa 10 ani, investindu-şi toate economiile în această fermă. Arma era înregistrată, dar permisul de port-armă era expirat, aşa că arma putea fi ţinută doar în casă.

Procurorii au stabilit că italianul a tras nu numai cu scop de intimidare, ci pentru a ucide. Hoţii fugeau deja. Corbo a fost arestat imediat cu acuzaţia de omor voluntar.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ştire: Un italian a jefuit un român

Se caută înlocuitor pentru Emil Boc