Menu
in

Abruzzo, român de 44 ani, mort în prima zi de lucru pe şantier

Un muncitor român de 44 de ani, H.C., a murit în această dimineaţă la Lanciano (provincia Chieti, în Abruzzo) pe un şantier de construcţii. Potrivit site-ului de ştiri primadanoi.it, românul era la prima sa zi de muncă, ceea ce este echivalent cu faptul că, de fapt, muncea la negru.

Potrivit unei prime cercetări efectuate de agenţii comisariatului din Lanciano, care s-au dus la locul accidentului, muncitorul ar fi căzut dintr- o dată la pământ, inconştient. Incercările de reanimare a acestuia, mai întâi din partea persoanelor prezente în acel moment, apoi a operatorilor de la 118, care s-au dus la faţa locului cu o ambulanţă, au fost zadarnice.

Există dubii cu privire la motivele morţii, dacă i s-a făcut dintr-o dată rău, ceea ce este puţin probabil, sau a căzut de la înălţime. Poliţia a deschis o anchetă.

Muncitorul, care se afla în Abruzzo la muncă de 6 luni, era căsătorit şi avea doi copii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version